Lacrimile târzii ale unui idol german

0
130

Condamnat joi la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi jumătate, de către Tribunalul din Munchen, pentru o fraudă fiscală de peste 28 milioane euro, Uli Hoennes (61 de ani), preşedintele prestigiosului club german de fotbal Bayern Munchen, a anunţat printr-un comunicat că demisionează din funcţia deţinută şi renunţă la a se mai adresa cu apel Curţii de Casaţie, acceptând de facto executarea pedepsei. Procurorul Achim Von Engel ceruse 5 ani de închisoare, întrucât „condiţiile unui autodenunţ valid n-au fost reunite”. În pofida susţinerii cvasiunanime a suporterilor, jucătorilor şi partenerilor economici ai clubului bavarez, Uli Hoennes a luat o decizie menită să-i salveze ce se mai putea dintr-o imagine rău boţită. „FC Bayern este opera vieţii mele şi va rămâne pentru totdeauna. Voi rămâne legat de acest club fantastic şi membrii săi de o altă manieră, cât timp voi fi în viaţă. Mulţumesc din inimă jucătorilor şi membrilor FC Bayern pentru susţinerea lor”. La anunţarea sentinţei a plâns. El, idolul german, se prăbuşea de pe soclu. Fusese adus în 1970 la Bayern Munchen, dovedindu-se un formidabil atacant. În 1974, 1975, 1976 clubul îşi adjudecă, şi graţie lui, Cupa Campionilor (vechea denumire a Ligii Campionilor). Joacă un rol major în succesul Nationalmannschaft contra Olandei, în finala Mondialului din 1974. O accidentare la genunchi îi pune prematur capăt carierei de jucător în 1979, permiţându-i dezvăluirea harului administrativ. La 27 de ani era numit managerul clubului Bayern Munchen, care avea o cifră de afaceri de 12 milioane mărci germane, din care datoriile se duceau la 7 milioane. În prezent, Bayern este o antrepriză cu 500 de angajaţi, o cifră de afaceri de 400 milioane euro, clubul fiind cotat la 1,3 miliarde euro. Datoriile sunt doar o tristă amintire. Cu un palmares de invidiat, clubul a devenit de referinţă în Europa – model de rigoare financiară – reuşind şi aducerea lui Pep Guardiola, în vara trecutul, transfugul de la Barca. Dacă în Germania Bayern simbolizează dinamismul unui Land trecut, în nu mulţi ani, de la agricultură la high-tech, în Europa succesele sunt trecute în pasivul Angelei Merkel. Cancelarul care îl întâlnea frecvent pe Uli Hoennes, consideră acum o „decepţie” cele întâmplate, deşi scandalul eclozase în aprilie anul trecut. Uli Hoennes a spus europenilor că disimularea Fiscului este un sport la fel de răspândit precum fotbalul în Germania. În 2013, peste 24.000 de germani s-au autodenunţat la Fisc. De trei ori mai mulţi decât în anii precedenţi. S-a întâmplat însă ceva: în 2012 Verzii şi social-democraţii au blocat definitiv acordul care proteja înţelegerea Germaniei şi Elveţiei privind exilaţii fiscali, scăpaţi de sub urmărire penală. Uli Hoennes făcea parte dintre aceştia. Bogatul om de afaceri plătea în ultimii ani „50 de milioane euro impozite Fiscului german”. Generos, deloc indiferent cu fotbaliştii confruntaţi cu drame familiale, împrumutând chiar bani Borussiei Dortmund, la ananghie, supranumit „tata Tereza”, n-a ezitat a duce Bayern Munchen la Shanghai, pentru a ajuta concernul Siemens în obţinerea unui important contract în China. N-a avut prieteni şi mulţi conducători ai cluburilor germane l-au suspectat de cumpărarea de jucători de care clubul nu avea nevoie. În 2000 l-a acuzat pe Christoph Daum, antrenorul echipei naţionale, că prizează cocaină. Menţinerea la preşedinţia mastodontului bavarez era aşadar imposibilă după condamnarea anunţată. Îi succedase lui Franz Beckenbauer, în 2009, având susţinerea acţionarilor şi sponsorilor Adidas, Audi, Allianz, care posedau fiecare 8,3% din capital, în calitate de mici acţionari. Aceştia nu puteau rămâne indiferenţi la sentinţa Tribunalului din Munchen. La fel Deutsche Telekom, unul din principalii sponsori ai clubului. Decizia a fost luată acum de Uli Hoennes. N-a mai crezut în miracole. În 2002 fusese singurul supravieţuitor într-un accident de avion. Deranj mare şi pentru CSU-ul bavarez, de care era foarte apropiat. În februarie a.c., când s-a autodenunţat la Fisc şi a recunoscut public fapta, „Der Spiegel” i-a consacrat cinci pagini, prezentându-l drept un model pentru societate. Cade aşadar de pe soclu, compatrioţii săi rămânând convinşi de propria infailibilitate.