Informare ANM: Intensificări ale vântului, cu rafale între 50 şi 80 km/h, în întreaga ţară

0
367

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de intensificări ale vântului, valabilă în întreaga ţară, începând de sâmbătă la prânz.

Astfel, în intervalul 15 martie, ora 13.00 — 17 martie, ora 13.00, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, începând din nord-vestul ţării, iar local şi temporar se vor depăşi viteze de 50-60 km/h.

Potrivit meteorologilor, în zona de munte vor fi rafale de peste 80 km/h şi se vor semnala precipitaţii mixte, în timp ce la altitudini mai mari vor predomina ninsorile.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, ANM va actualiza prognoza emisă vineri.