Prima ninsoare a scos 15 utilaje în stradă

0
411

Prima ninsoare care s-a abătut asupra Craiovei nu a pus probleme, traficul desfăşurându-se în condiţii normale. Pe lângă faptul că nu a fost vorba de căderi masive de zăpadă, şi autorităţile responsabile cu deszăpezirea au acţionat în timp util, scoţând utilajele pe străzi încă de la căderea primilor fulgi de zăpadă.

zapadaDupă mai multe zile însorite – în week-end au fost înregistrate temperaturi de început de primăvară, de până la 13 grade Celsius –, Craiova a avut parte şi de prima zăpadă din această iarnă. Ninsoarea a început să cadă în noaptea de luni spre marţi, astfel că ieri-dimineaţă, când craiovenii se grăbeau spre serviciu, iar elevii spre şcoli, s-au trezit cu zăpada la uşă. Partea bună a lucrurilor a fost că iarna nu şi-a intrat în drepturi cu nişte căderi masive de zăpadă, străzile oraşului fiind acoperite doar cu un strat subţire de omăt.

Deszăpezirea a pornit la 5.00 dimineaţa

Comandamentul de deszăpezire al Craiovei a fost activat, însă, de la primele ore ale dimineţii, când au fost scoase pe străzi şi primele utilajele de deszăpezire. Potrivit reprezentanţilor SC Salubritate SRL Craiova, care coordonează activitatea de îndepărtare a zăpezii din oraş, acţiunea a pornit în dimineaţa de marţi, de la ora 5.00. În prima fază, au fost folosite 4 utilaje de ridicare a zăpezii şi 7 tone de material antiderapant (sare industrială şi nisip), care au fost utilizate la primele ore ale dimineţii.

S-a acţionat împotriva poleiului

zapada (1)Cum stratul de zăpadă a fost subţire şi s-a topit repede, acţiunea de deszăpezire s-a concentrat pe combaterea unui eventual îngheţ care ar fi transformat străzile în patinoare. Potrivit reprezentanţilor Salubrităţii, materialul antiderapant a fost împrăştiat în zonele de risc de pe teritoriul municipiului – intersecţii, zone de pantă, sensuri giratorii şi pasaje, „pentru a preveni incidentele cauzate de apariţia îngheţului”. Tot cu material antiderapant s-a acţionat şi pe toate arterele din cartierele Craiovei, după cum au precizat reprezentanţii SC Salubritate Craiova.

Sub atenţionare de cod galben

Pentru că a continuat să ningă mărunt pe parcursul primei părţi a zilei, intervenţia comandamentului de deszăpezire a fost extinsă ieri, începând cu ora 7.00, reprezentanţii Salubrităţii declarând că au primit atenţionări de cod galben de ninsoare moderată, pentru intervalul orar 9.00 şi 12.00. „Echipajele angrenate în activitatea de deszăpezire acţionează, în prezent (n.r. – ieri, în jurul prânzului) cu 15 utilaje, împrăştiind material antiderapant atât în zonele de risc, cât şi pe arterele şi străzile secundare, din toate cartierele Craiovei”, se arată într-un comunicat de presă al SC Salubritate.

100 de utilaje, pregătite pentru această iarnă

zapada (3)În cazul unor căderi masive de zăpadă, reprezentanţii SC Salubritate susţin că sunt pregătiţi să facă faţă situaţiei. Pentru această iarnă, comandamentul de deszăpezire contează pe 100 de utilaje de îndepărtare şi ridicare a zăpezii de pe străzi. În ceea ce priveşte materialul antiderapant, Salubritatea are în stoc 1.087 tone de sare, 754 metri cubi de nisip şi 8,3 tone de clorură de calciu. Societatea a mai achiziţionat şi o cantitate de 6.000 tone de sare industrială pentru deszăpezire şi a încheiat două acorduri-cadru pentru furnizarea de cloruri de calciu (maxim 150 tone) şi de magneziu (din care mai pot fi achiziţionate maxim 30 tone).