„Caravana eroilor”, la Colegiul Naţional „Carol I”

0
533

„Caravana eroilor”, o expoziţie mobilă, dedicată prezentării activităţii  celor care s-au împotrivit regimului comunist în România, a ajuns şi la Craiova. Manifestarea se adresează tinerilor din ţară, interesaţi de studiul istoriei contemporane, iar Colegiul Naţional „Carol I”  a fost gazda unuia din episoadele manifestării, parte din Proiectul desfăşurat de Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”.

Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova a fost gazda „Caravanei eroilor”. Organizatori ai activităţii au fost absolvenţi ai prestigioasei instituţii de învăţământ din Bănie. „Foştii elevi de la „Carol I” s-au adresat actualilor elevi, îndemnându-i să studieze trecutul României, pentru a-şi îmbogăţi cultura generală, necesară oricărui viitor specialist, indiferent de domeniul de activitate. Timp de mai multe ore, expoziţia a fost vizitată de sute de elevi, aceştia luând informaţii despre instaurarea comunismului în România, despre trăsăturile acestuia, despre personalităţile care s-au opus regimului totalitar şi care au plătit, uneori cu viaţa, pentru convingerile lor. Manifestarea nu putea avea loc fără sprijinul cadrelor didactice din unitatea noastră de învăţământ, coordonate de prof. Valentin Băluţoiu”, a precizat prof. Angel Cristian Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”.