Cu 4 craioveni în lot, naţionala under 19 ţinteşte calificarea la Turul de Elită

0
481

Şerban, Mihăilă, Baicu şi Niţu au fost convocaţi de selecţionerul Daniel Oprescu pentru turneul din Bulgaria, dar lipseşte Jovan Markovic, accidentat

Reprezentativa Under 19 a României debutează astăzi, în Bulgaria, în grupa a 13-a de calificare la Turul de Elită, ultima fază dinaintea Campionatului European Under 19. Tricolorii s-au pregătit timp de o săptămână la Buftea, iar astăzi, de la ora 14.30, la Sliven, au programat primul meci al turneul, împotriva Bulgariei. Printre tricolori se află 4 jucători de la Universitatea Craiova, mijlocaşul Marian Şerban şi atacanţii Raoul Baicu, Vali Mihăilă şi Luis Niţu. Din păcate, Jovan Markovic este accidentat şi ratează acest turneu. „Avem o generaţie bună, jucători care se antrenează şi chiar joacă la echipele de seniori, e o ocazie pentru a ne autodepăşi. O să fie meciuri tari, dar nu cred că ne poate bate cineva” a spus Vali Mihăilă, refăcut după accidentarea teribilă de la Iaşi. „Cred că o victorie în primul meci ne-ar face favoriți la calificarea la Turul de Elită”, a declarat selecționerul U19, Daniel Oprescu. România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar. Tricolorii mai joacă pe 17 noiembrie, la Stara Zagora, şi pe 20 noiembrie, cu Gibraltar. Lotul pentru turneul de calificare: Portari: Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești Leordeni), Ionuț Rus (Sassuolo); Fundași:Andrei Rus (CS Afumați), Călin Jurj (ASU Poli Timișoara), Marius Leca (Viitorul), Marco Ehmann (Dinamo), Darius Țieranu (Ripensia Timișoara), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas  (CFR Cluj), Antonio Manolache (FC Groningen); Mijlocași: Daniel Toma (FCSB), Radu Chiriac (AFC Astra), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ovidiu Horșia (Academica Clinceni), Antonio Sefer (FC Groningen), Marian Șerban (U Craiova); Atacanți: Alexandru Stoica Alexandru Stoica (CS Balotești), Luis Nițu, Valentin Mihăilă, Raoul Baicu (toţi de la U Craiova). Primele două clasate în fiecare grupă se califică la Turul de Elită. Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Portugalia și Germania. Turul de Elită se va disputa în primăvara anului 2019. Câștigătoarele celor 7 grupe, alături de țara gazdă, Armenia, vor participa la Campionatul European, care se va desfășura în iunie 2019.