Zilele Teatrului „Colibri”

0
329

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, organizează, în perioada 14-17 octombrie, Zilele Teatrului „Colibri”. Programul va debuta mâine, 15 octombrie, ora 12.00, cu un spectacol al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti prezentat pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”: „Albă ca Zăpada”, după Fraţii Grimm, în regia şi adaptarea lui Cristian Pepino, scenografia Cristinei Pepino, pe muzica lui Dan Bălan. Tot mâine, dar la Departamentul de Arte al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova (Sala Studio) se va desfăşura, începând cu ora 10.00, Colocviul „Teatrul de păpuşi – prezent şi viitor”, având-o ca invitat şi, totodată, moderator pe Daria Dimiu, critic de teatru. Duminică, 16 octombrie, ora 12.00, Aula „Buia” a Departamentului de Arte va găzdui avanpremiera spectacolului „Inimă de piatră”, după W. Hauff, al Teatrului „Colibri”. Scenariul şi regia îi aparţin aceluiaşi Cristian Pepino, scenografia şi animaţiile vido sunt realizate de Cristina Pepino, muzica – de Dan Bălan, iar din distribuţie fac parte Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea şi Alis Ianoş. Zilele Teatrului „Colibri” vor fi încheiate cu „Soldăţelul de plumb”, după H. Ch. Andersen – spectacol care va fi prezentat luni, 17 octombrie, ora 11.00, la Liricul craiovean, de artişti ai Teatrului pentru Copii Kragujevac din Serbia. Biletele pentru amintitele reprezentaţii pot fi procurate de la sediile instituţiilor-gazdă, la preţul de 5 lei.