Jeremy Corbyn, socialistul care cucereşte stânga britanică

0
60

Jeremy Corbyn, 66 de ani, deputat pentru Islington North (Londra) militant radical de stânga, autodidact, vegetarian, pro-palestinian, necunoscut până în acestă vară, a devenit din 12 septembrie a.c. noul lider al laburiştilor englezi, succedându-i lui Ed Miliband, poreclit “Red” Ed, care a demisionat după eşecul de la alegerile parlamentare. “Prieteni şi camarazi” aşa şi-a demarat la 2 septembrie a.c. al 87-lea miting de campanie, pentru alegerile primare, Jeremy Corbyn, cel care cu 59,5% din votul militanţilor şi-a surclasat contracandidaţii: Andy Burnham (19%) – preferatul sindicatelor – Yvette Cooper (17%) – reprezentanta moderaţilor – şi Liz Kendall (4,5%), oferta blairiştilor puri, declanşând o mişcare de entuziasm în rândul tinerilor, o “corbymanie”, la care media stupefiată, n-a identificat o cheie a decriptării. Favorabil naţionalizării principalelor antreprize ale ţării – căile ferate şi energia – dar şi statului providenţial, el a promis gratuitatea serviciilor publice, cu precădere în domeniile sănătăţii publice şi educaţiei. Dacă în politica internă, Jeremy Corbyn s-a arătat un adversar al austerităţii, pledând pentru “o societate mai bună şi justă pentru toţi“, în politica externă etalează idei “contra curentului“, afirmând în coloanele Morning Star că actuala criză din Ucraina este rezultatul parţial al expansiunii excesive a NATO în Europa de Est, după 1990, estimând că organizaţia militară ar fi trebuit să dispară odată cu “războiul rece”. Jeremy Corbyn a plecat “la drum” interpretând bilanţul guvernării conservatoare din ultimii 5 ani, cu tăieri bugetare asupra celor mai vulnerabile categorii sociale, peste 1 milion de persoane fiind nevoite să apeleze la food bank, ca să aibă ce mânca, creşterea taxelor universitare de la 6.000 la 9.000 lire pe an, privatizarea păgubăasă a unei companii de stat profitabile (Royal Mail) scandaluri de corupţie implicând membrii ai guvernului şi aşa mai departe. Cu toate acestea laburiştii au pierdut categoric alegerile, indecise iniţial, potrivit sondajelor din ziua votului (!), pentru greşelile tactice săvârşite, inclusiv susţinerea tăierii salariilor propuse de Osborne în luna ianuarie. În plus, laburiştii au pierdut Scoţia, “un fief tradiţional al lor”, în detrimentul Partidului naţional scoţian. Corbyn a fost unul dintre puţinii critici laburişti ai salvării bancilor din bani publici, introducerii creşterii taxelor universitare şi tentativei de privatizare a sistemului de sănătate. În pofida unei reputaţii de eurosceptic, Jeremy Corbyn, căsătorit cu Laura Alvarez, o mexicancă, cu 20 de ani mai tânără decât el, după 2 divorţuri anterioare, rămâne favorabil unei reforme europene în profuzime, contrar lui Nigel Farage care susţine ieşirea Regatului Unit din UE. Este de asemenea contra tratatului de liber schimb transatlantic, negociat cu opacitate de SUA şi UE. Paradoxal, agenda lui Corbyn nu e radicală, cât social-democrată în sensul clasic, fiind un adept al înlocuirii austerităţii cu relaxarea cantitativă, deci Keynes nu Marx, deşi ultimii lideri ai partidului – Neil Kinnock, Tony Blair, Gordon Brown – l-au atacat fiecare cum au putut, mai voalat sau pe faţă. Este drept că Jeremy Corbyn nu excludea ca Tony Blair să răspundă în justiţie pentru crimele de război, din timpul invaziei în Irak. Accident sau o turnantă în istoria politicii britanice? Este prematur de dat un răspuns. Deputat din partea cartierului Islington, din nordul Londrei, de 32 de ani, perioadă în care a votat de 500 de ori contra liniei partidului, laburist fără nici o funcţie naţională, Jeremy Corbyn îl va înfrunta, miercuri, pentru prima dată, în tradiţionalul schimb săptămânal, între primul ministru David Cameron şi liderul opoziţiei, la Camera Comunelor. Este considerat un campion “old labour”. Stânga britanică întoarce pagina blairismului, lasă deoparte programele reformiste şi caută o viziune fermă asupra principiilor sale. O singură observaţie: extrem de interesantă desemnarea liderului partidului (simpatizanţii au plătit 3 lire sterline partidului laburist pentru a participa la vot), manieră care ar trebui poate preluată şi de partidele noastre.