S-a stabilit componenţa / Liga Aleşilor Locali PSD Dolj

0
317

Vineri, 11 septembrie 2015, în comuna Işalniţa, a avut loc Liga Aleşilor Locali PSD Dolj. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa membrilor BPJ, a primarilor, viceprimarilor sau preşedinşilor de organizaţii, acolo unde a fost cazul, a consilierilor judeţeni şi municipali.

Pe ordinea de zi au fost chestiuni legate de organizare, de pregătirea anului electoral 2016 şi alegerea Biroului Executiv Judeţean al LAL PSD Dolj.

”Ne-am întâlnit cu aleşii noştri locali ca să discutăm unele chestiuni legate de viaţa internă a partidului, de agenda pentru perioada următoare, acţiunile la care vom participa şi întâlnirile pe care le vom avea până la sfârşitul anului 2015. Este o perioadă în care ne gândim şi pregătim, cu discernământ, cu calm şi seriozitate anul electoral 2016, pentru a ne atinge obiectivul propus, să câştigăm peste 90 de primari. În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali, la noi lucrurile sunt foarte simple. Am spus la începutul mandatului de preşedinte al PSD Dolj că vom premia performanţa. Primarul comunei Pleşoi, Ion Ionescu, a fost pe locul 3 la alegerile europarlamentare din anul 2014, şi pe primul loc în cele două tururi de scrutin la prezidenţiale. În consecinţă colegii l-au votat preşedinte. Va face parte din BPJ şi va fi reprezentantul aleşilor locali”, a declarat preşedintele PSD Dolj Claudiu Manda.