Şcoala Gimnazială din Castranova a ajuns la finalul unui proiect “Erasmus +”, derulat prin accesarea unor fonduri europene și se pregătește pentru următorul.
Începând cu anul școlar 2022-2023, Școala Gimnazială din Castranova, jud. Dolj, a câștigat titlul de Școală Acreditată “Erasmus+”, în domeniul “Educație Școlară”. Astfel, școala continuă călătoria în lumea educației europene. “În urma depunerii proiectului pentru obținere acreditării, în care am prezentat viziunea pentru digitalizarea școlii, cu accent pe metode și instrumente, dar și dezvoltarea de competențe în prevenirea și combaterea fenomenului de bullying și cyberbullying, prin granturi Erasmus+ până în 2027, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a acordat Școlii Gimnaziale Castranova acreditarea cu numărul de referință: 2022-1-RO01-KA120-SCH-000106127. Pentru Anul I Acreditare Erasmus+ prin proiectul 2023-1-RO01-KA121-SCH-000130036, cu un buget aprobat de 22.040 euro, am avut în vedere mobilități doar pentru cadre didactice. Profilul participanților și tipologia activităților selectate au fost în concordanță cu obiectivele și structura activităților descrise în solicitarea de acreditare”, a precizat prof. Gheorghe Duţă, director al unităţii de învăţământ preuniversitar din Castranova.
S-au realizat trei fluxuri de mobilități: flux 1 – patru profesori care predau la gimnaziu şi au participat la cursul “ICT Tools for Creative and Collaborative Classroom”, în Lisabona, Portugalia, în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2023; flux 2 – doi profesori care predau la gimnaziu, un prof. înv. primar și un prof. înv. preșcolar, care au participat la cursul „Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention”, în Florența, Italia, în perioada 11-16 martie 2024; flux 3 – patru profesori care predau la gimnaziu au participat la o activitate de tip job shadowing la Karl-Maybach-Gymnasium, în Friedrichshafen, Germania, în perioada 22-26 aprilie 2024. “Partenerii noștri au fost: Europass SRL, Florența, Italia, European Academy of Creativity, Barcelona Spania, Karl-Maybach- Gymnasium, Friedrichshafen, Germania. Participând la cursurile structurate, profesorii noștri au câștigat experiență practică în utilizarea și crearea de conținut în diferite aplicații și au cunoscut avantajele utilizării în clasă a unor instrumente, precum Padlet, Google Jamboard, coduri QR, Vocaroo, TED ED, Google Slides, Answer Garden, Tricider, ZeeMaps etc. De asemenea, au desfășurat activități care au vizat cauzele, manifestările și gestionarea unui conflict, conștientizarea și prevenirea bullying-ului, dar și înțelegerea rolului inteligenței emoționale în prevenirea actelor de bullying. Activitatea de jobshadowing a oferit profesorilor noștri oportunitatea de a observa folosirea instrumentelor digitale în procesul educațional german, precum și bune practici de management la nivelul clasei și instituției germane. Mobilitățile Erasmus au reprezentat pentru profesorii școlii noastre un bun prilej de a împărtăși experiențe, cunoștințe, impresii și adrese de e-mail cu colegi din Lituania, Portugalia, Polonia, Germania, Olanda, Danemarca, Spania și Croația”, a mai spus Gheorghe Duţă,
Un alt proiect la orizont
Anul II de Acreditare pentru Mobilități în domeniul Educației Școlare aduce Şcolii Gimnaziale din Csstranova un nou proiect aprobat și finanțat de Uniunea Europeană prin programul “Erasmus+”, pentru anul școlar 2024-2025. “Am obţinut o finanțare în valoare de 35.418 EUR pentru a desfășura mobilități de tip cursuri structurate, mobilități de tip job shadowing pentru profesori, dar și mobilități de grup pentru elevi. Să avem succes și inspirație în implementare! Pe cei care doresc să afle mai multe despre experiența noastră Erasmus+ îi invităm să aceseze pagina de facebook a școlii, dar și pagina de facebook Acreditare Erasmus+. https://www.facebook.com/scoalacastranovahttps://www.facebook.com/profile.php?id=1000942173528 declar”, a mai spus Gheorghe Duţă.