Ne amintim mai rar de păduri. Care ne scapă. Avem destule alte „probleme” de dezlegat, în timp ce pădurile se taie încet şi sigur, dincolo de marginea percepţiei noastre. Asta aparent. Noi nu căutăm vinovaţii, pentru că îi ştim. Vulnerabilitatea sistemului este evidentă. Feriţi de incendii mistuitoare, cum aflăm cum se mai întâmplă prin alte părţi ale lumii, nu ne aducem aminte că am uitat de păduri. Zilele acestea se discută despre milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal, despre defrişări abuzive, inclusiv în arii protejate, despre mijloace de transport încărcate cu buşteni, care se adună la porţile fabricilor de cherestea, şi despre concluziile descumpănitoare al unui raport al Corpului de Control al primului ministru. Totul a plecat de la noul Cod silvic, retrimis spre consultare Parlamentului de către preşedintele Klaus Iohannis. În week-end, Guvernul a anunţat că a sesizat DNA-ul cu privire la defrişările abuzive din ultimii ani. Un raport al Curţii de Conturi, din 2013, estima că peste 80 milioane de metri cubi de masă lemnoasă au căzut sub drujbele răufăcătorilor. Curtea de Conturi atrăgea atenţia, într-un alt raport, că „o evaluare exactă a tăierilor ilegale nu există, deşi toată lumea este de acord că tăierile au fost masive”. Evaluările făcute se bazează doar pe controalele inspectorilor silvici. Judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Caraş-Severin, Mehedinţi sunt cele în care s-au făcut tăieri ilegale în demenţă. Din octombrie anul trecut, autorităţile silvice au instituit un sistem de monitorizare prin GPS, „radarul pădurilor”, concretizat în mii de apeluri telefonice la 112, semnalate fiind transporturile suspecte de material lemnos. Discuţiile care se poartă sunt paradoxal diletante. Cum adică nu se cunoaşte cu exactitate volumul de masă lemnoasă tăiată abuziv într-un judeţ sau altul? Să admitem că nu poţi să identifici – lucru hotărât – pe cei care ciordesc o căruţă sau două de lemne de foc şi o apucă pe drumuri lăturalnice, dar acolo unde se devastează o pădure, prin tăieri iraţionale, sau se defrişează versant după versant, acolo unde se are cunoştinţă de ceea ce se întâmplă, numai o complicitate bolnavă poate împiedica aflarea adevărului. Se pot efectua astfel de operaţiuni fără înştiinţarea ocoalelor silvice, respectiv a direcţiilor silvice judeţene? Nu ar trebui să aibă habar şi reprezentanţii guvernelor în teritoriu, respectiv prefecţii judeţelor care au, prin lege, responabilităţi asupra chestiunilor economice, conservarea biodiversităţii, a ecosistemelor de păduri, a genofondului diferitelor specii căsăpite? Ne referim, în primul rând, la perimetrele de pădure proprietate de stat. Cum nimeni din armata de bugetari a guvernelor din ultimul deceniu, cu competenţe exprese în protejarea fondului silvic al ţării, „aurul verde”, nu a putut face altceva decât rămâne impasibil? După date statistice oficiale, suprafaţa de pădure tăiată în sistem ras, adică masa lemnoasă a fost recoltată integral, între 2007-2013, este mai mare decât suprafaţa … Capitalei. Calculul nu include şi alte tipuri de tăieri. Unei păduri din specii specifice României îi trebuie minim 30 de ani pentru a ajunge la maturitate. Din business-ul cu materialul lemnos se înfruptă multe companii străine, trei dintre acestea – Schweighofer, Kronspan şi Egger – fiind jucători dominanţi. Nu taie, doar prelucrează. Printr-o ordonanţă de urgenţă, guvernul sistează, pe termen limitat, exportul de masă lemnoasă neprelucrată. De altfel, exportul de buşteni nu a existat în România, nici măcar în perioada interbelică. Era interzis prin lege. Exportul de cherestea era de asemenea limitat la cel mult 10 la sută din masa lemnoasă tăiată anual. Exportul de mobilă, în 1995, se ridica la 1,5 miliarde de dolari. După 1996, odată cu gurvernarea CDR, lemnul nu a mai fost contingentat. Toate discuţiile, dar şi măsurile imediate au accent „pompieristice”. Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, explica recent, la un post de televiziune, cum companii străine ar fi făcut presiuni pentru împiedicarea unui anumit set de reglementări. Aşa cum se prezintă lucrurile, întreaga politică silvică trebuie regândită, când nu este prea târziu. Deşi s-ar putea să fie. Noul Cod silvic va fi, în cele din urmă, promulgat, deşi, inclusiv cel din 2008 instituia destule exigenţe, din păcate nerespectate.
Aceeasi nenorocire se intimpla si pe raza satului mosneni din com.almaj unde primarul racareanu refuza sa puna in posesie proprietarii,iar ocolul filiasi a taiat padurile oamenilor intr_o veselie.
Comments are closed.