Perenitatea unei manifestări omagiale

„Caiete Macedonskiene” (Volumul III, Ed. Eikon, 2021) în coordonarea scriitorului craiovean Ion Munteanu, reprezintă indubitabil un act de cultură veritabilă. Evocând încă din „Cuvânt lămuritor” că, pe 24 noiembrie a.c., s-au împlinit 101 ani de la trecerea în eternitate a marelui scriitor, poetul „Nopţilor” şi „Rondelurilor”, Ion Munteanu, doctor în filozofie, fost bun ziarist, cadru universitar, el însuşi de loc din Goieşti, s-a simţit moralmente dator să se implice în organizarea celei de a III-a ediţii a Festivalului Naţional „Alexandru Macedonski” în zilele de 28 şi 29 mai a.c., care au avut şi o finalitate concretă: reamplasarea bustului marelui scriitor, e drept cu sprijinul conducerii Primăriei Craiova, pe o peluză verde, cu expunere, în Grădina Botanică, recuperat din braţele întunericului. Este reamintit faptul că la 17 mai 1970, în toiul unor inundaţii teribile, care loviseră Doljul, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea sa, a fost dezvelit bustul poetului, realizat de sculptorul Constantin Foamete. Suita manifestărilor, din acest an, a cuprins şi o sesiune de comunicări la Pometeşti, în curtea Casei Memoriale, până în 1990, când clădirea a fost lăsată în paragină. O tristeţe irepresibilă. Argumente solide pentru lirica lui Macedonski au prezentat Tudor Nedelcea, Nicolae Marinescu, preotul Ioan Ioanicescu, Daniel Corbu, Nicolae Oprea, Ioan Lascu, Anca Ocoleanu, Ionel Buşe, Maria Tronea, Maria Dinu, Ilona Duţă, Dumitru Chioaru, preotul Picu Ocoleanu, Denisa Crăciun, Toma Grigore, Mihai Barbu, Victor Teişanu, Ion Munteanu, Ion Hirghiduş, Iulian Ionaşcu, Mircea Popa, Livia Ciupercă, Florin Logreşteanu, Gela Ene, Marian Buşe, Olivia Elena Trifan. Volumul III de „Caiete Macedonskiene”, de o acurateţe stilistică impecabilă, inserează şi câteva interviuri, între care se detaşează cel cu fostul primar al comunei, Adam Atanasie, dar şi un „tronson liric” ispititor, cu o subliniere aparte pentru poetul craiovean George Popescu „În fum de noiembrie”. E cu neputinţă să comentezi multitudinea de abordări, de un înalt rafinament, al celor enunţaţi. Clasicii se maturizează mai repede, cum spunea Marin Sorescu. Originalitatea lui Macedonski constă în aceea că va amesteca infernul, purgatoriul şi paradisul într-un cocktail de pasiuni, idealuri, extaze, mizerii şi păcate, care fac din poezia sa o licoare, oricând tare, îmbătătoare, aproape străină. Un paradox, revelat şi cu această ocazie: de Macedonski rămânem mereu atraşi şi fiindcă este din părţile locului, de pe valea Amaradiei, dar şi fiindcă poezia sa rămâne aptă pentru a fi redescoperită mereu. Scena preferată este bineînţeles sufletul, de aceea bucăţile sunt vibrant unice. Alexandru Macedonski, am putea spune, un precursor al lui Marin Sorescu, confirmă „avant la lettre” potenţele virtuale ale liricii româneşti din plin secol XX, supunând atenţiei noastre şi o cromatică extrem de vie. A făcut cadou fiecărei strofe aproape câte o bijuterie. Meritul scriitorului craiovean Ion Munteanu este unul imens. Înainte de toate se cuvine relevat efortul în organizarea evenimentului. Apoi, el aşează toate comunicările, repetăm de ţinută, într-o ordine logică, pomeneşte de fragmentele din „Caietul vizitatorului”, de la fosta Casă Memorială, căreia i-au trecut pragul personalităţi ale culturii naţionale, printre care Adrian Marino, V. G. Paleolog, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Victor Eftimiu, Alexandru Piru, C. D. Papastrate, Adrian Păunescu, Mihnea Gheorghiu, Gheorghe Ivănescu, Mircea Ciobanu, Alexandru Balaci, Mircea Tomuş, Ilie Purcaru şi mulţi alţii. În cuprinsul volumului sunt inserate şi articole din presa locală legate de actuala stare de lucruri, de la casa memorială, reluate fiind şi două articole din „Cuvântul Libertăţii”, din 13 august 2014 şi 7 iunie 2017. Scriitorii mari sunt inclasificabili. Că Eminescu a fost ultimul mare romantic, asta nu explică farmecul inegalabil al poeziei geniului naţional. Fără a spune mai mult, Macedonski este primul nostru mare poet modern. Opera sa mereu analizată prilejuieşte, aidoma unui mare zăcământ de nestemate, noi abordări. „Veniţi privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit”, e doar o invitaţie în a căuta absolutul în poezia macedonskiană, lăsând criticii să-şi vadă de ale lor. Un set de fotografii, nu toate reuşite, dar sugestive completează o lucrare, mai mult decât lăudabilă, un demers de conştiinţă, care la rândul său are precedent. De aceea putem vorbi de perenitatea unei manifestări omagiale.