Echipa masculină de baschet a Craiovei a câştigat toate cele 4 meciuri disputate la Oradea, în turneul contând pentru Cupa României. Echipa lui Aco Todorov îşi asigurase prezenţa în Final 8, turneu programat la anul, încă după 3 partide, dar au câştigat-o şi pe ultima, scor 78-74, contra campioanei en-titre şi a gazdei competiţiei, CSM Oradea.
După un triple double contra Stelei, americanul Mo Pratt a avut o nouă prestaţie de nivel înalt, contabilizând un double double, cu 27 de puncte, 12 recuperări şi 5 pase decisive. Au mai jucat pentru formaţia din Bănie: Diculescu (12 puncte), Filipovic (12), Țibârnă (9), Person (5), Sulovic (6), Bagairea (4), Oprean (6), Andrieș (5), Licurici, Gheorghe.
În celelalte 3 meciuri, SCMU Craiova a dispus de Athletic Constanţa, Steaua Bucureşti şi CSM Miercurea Ciuc.