Stăruinţa premierului Ludovic Orban în a crede că domnia sa reprezintă singura soluţie valabilă de a conduce un guvern şi convingerea domniei sale că va rămâne mai departe la conducerea treburilor publice, aruncă ţara într-o perioadă de instabilitate şi nesiguranţă, de a cărei adâncime se pare încă nu se conştientizează. Acuitatea problemelor de curentă gospodărire a problemelor economice este complicată, pe de o parte, prin incapacitatea dovedită a acţiunilor guvernamentale, cu nu puţini miniştri de factură modestă, pe de altă parte prin rezultatele, care se văd în gestionarea crizei sanitare, cu consecinţele ei teribile. Ce vrea domnul Ludovic Orban, liderul liberalilor, încăpăţânata sa cramponare de putere, la care a acces în circumstanţele cunoscute, prevesteşte nu o destindere după alegerile parlamentare, ci o şi mai acută „democraţie originală”, apropiată conceptului de stat autarhic, în care un partid cu 30% ar dori să controleze toate zonele de putere: Guvern, Parlament, CSAT, servicii de informaţii. Având şi preşedinţia ţării. Niciun gest al liderului PNL nu trădează o intenţie de destindere, o supleţe în actul administrativ, astfel ca liniştea ţării să se sprijine pe statornice elemente precumpănitoare. Nici o profeţie asiguratorie, în circumstanţe deloc liniştitoare pentru ţară. Fostul premier Adrian Năstase atrage atenţia, pe blogul său, asupra unei poze de la şedinţa de guvern în care, pe probleme interne, preşedintele Klaus Iohannis dădea indicaţii, iar Ludovic Orban şi miniştrii guvernului luau şcolăreşte notiţe. Suntem într-o campanie electorală, deocamdată domoală, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a.c. şi invitat la un post de televiziune, liderul PNL a spus aşa: „Adversarul nostru politic de 30 de ani e fostul partid comunist, care a îmbrăcat diferite blănuri de oaie, dar a rămas acelaşi lup, indiferent de cine a condus PSD. PSD este partidul stagnării, a atitudinii anti-europene, anti-democratice, anti-NATO, anti-lumii civilizate, este partidul care consideră că poate să guverneze doar prin abuzuri, doar minţind electoratul, şi de fapt este doar partidul sărăciei în România”. Te freci la ochi după asemenea vorbe deloc cumpănite. Cuvinte tăvălite printr-un sos cleios, fad şi indigest. Asculţi năuc în pragul infarctului mental. O ferocitate de suprafaţă. O hărţuire cu sabia de lemn ca şi cum „autorul” s-ar fi întors de la Termopile. Referirea la „fostul partid comunist”, din partea unui premier liberal, cum este Ludovic Orban, un anti-comunist de cursuri serale, etichetări anapoda la adresa unor „giranţi” ai guvernului liberal condus de Călin Popescu Tăriceanu, cu care s-a aflat apoi în alianţă teafără (USL) sună alandala. Adjectivul „indiferent” este de asemenea jenant, din moment ce Mircea Geoană de pildă, fost lider al social-democraţilor a ajuns adjunctul secretarului-general NATO. N-are rost să mai menţionăm contribuţiile la admiterea în UE şi NATO. Ce a făcut guvernarea PSD în plan social, în mandatul 2016-2018, nu va face nici o guvernare liberală, prietenă statornică a băncilor şi multinaţionalelor. Ludovic Organ n-are răscruci ale îndoielii. Nu este un iluminat, ci doar rece, şi uneori abraziv, prin incapacitatea de a înţelege realităţile cu care se confruntă ţara. Neajutat, este drept, de miniştrii lui „de creaţie”. Spunea într-un manifest de-al său pe la 1928 Vintilă Brătianu (apud Nae Ionescu): „Ţărăniştii sunt de vină”. Şi vorbea ca un înfrânt. Într-o ţară în care liberalii dispreţuiesc credinţa, proştii iau în posesie domenii nobile, nevoia de ordine şi rigoare sfidează libertăţile fundamentale, fatalitatea e materia primă a fiinţei naţionale, nimic nu se leagă. Ludovic Orban trăieşte în penumbra unei anxietăţi difuze, pendulând între deznădejde şi prea multă agitaţie. Şi o face prin destule mişcări neinteligente.
