Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele

0
384

Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele de care sunt acuzaţi în dosarul “Microsoft” şi ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de instanţa supremă, în timp ce Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost audiaţi, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul privind achiziţia de licenţe “Microsoft”. Cocoş, Sandu şi Dumitru au cerut instanţei să fie judecaţi prin procedura simplificată, susţinând că recunosc în totalitate faptele de care sunt acuzaţi de procurori. Cei trei au povestit în faţa instanţei cum s-a făcut traficul de influenţă şi cum s-au încasat comisioanele în urma achiziţionării de către Ministerul Comunicaţiilor a licenţelor Microsoft. Instanţa a admis cererea celor trei, ceea ce presupune că ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de judecătorii ICCJ.

Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia, el contestând acuzaţiile formulate pe numele său în acest dosar. În declaraţia dată în faţa instanţei, Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a recunoscut acuzaţiile care i se aduc în dosar, respectiv luare de mită şi spălare de bani, dar a menţionat că a dat toţi banii la PDL, partidul din care făcea parte, pentru finanţarea campaniei electorale. Gabriel Sandu a arătat că, din punctul său de vedere, “a fost cel mai prost ministru din istoria României”.

        La rândul său, Dorin Cocoş a povestit judecătorilor că, la începutul anului 2009, denunţătorul Claudiu Florică, atunci reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers în România, şi Dinu Pescariu i-au propus să intervină la Ministerul Comunicaţiilor pentru a le face conexiunea cu ministrul Gabriel Sandu, deoarece doreau să vândă ministerului aproximativ 90.000 de licenţe Microsoft, spunându-i că sunt unici distribuitori şi că preţul este unul foarte bun. “Eu, personal, nu îl cunoşteam pe Sandu, dar ştiam că are o relaţie foarte bună cu Gheorghe Ştefan, care locuia frecvent la mine la hotel, motiv pentru care am apelat la acesta”, a spus Dorin Cocoş.

           Şi omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a dat o declaraţie completă, în care a arătat că a fost contactat de Dinu Pescariu, care l-a rugat să discute cu Alexandru Bittner, pentru ca acesta din urmă să îşi folosească influenţa la Guvern pentru avizarea contractului privind licenţele Microsoft. Dumitru a spus că l-a sunat pe Alexandru Bittner la biroul acestuia şi a avut ulterior o întâlnire în timpul căreia a înţeles că Bittner ştia despre ce este vorba şi a solicitat o sumă de 3,8 milioane de dolari. “M-am întâlnit cu Şerban Mihăilescu, i-am spus despre ce este vorba, că am intrat în afacere şi am garantat cu 3,8 milioane de dolari şi i-am dat şi lui, din proprie iniţiativă, 800.000 de dolari, pentru a accelera afacerea, lucru care s-a şi întâmplat…”, a arătat Nicolae Dumitru în declaraţia sa dată în faţa instanţei.