Ieri maoist, astăzi la Goldman Sachs

0
148

Jose Manuel Durao BarrosoJose Manuel Durao Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene timp de 10 ani, din 2004 în 2014, se reciclează acum la una dintre cele mai controversate bănci de afaceri din epoca sa. Decizia de a-şi oferi serviciile băncii americane Goldman Sachs a fost vehement criticată în nu puţine ţări UE: Goldman Sachs a participat la acrobaţiile financiare care au condus la criza din 2008, a ajutat Grecia să-şi cosmetizeze conturile bugetare pentru a se califica la moneda unică, implicată fiind şi în alte scandaluri financiare. Cum poate un înalt oficial european să ia o asemenea decizie, chiar dacă la Bruxelles era numit „cameleonul” pentru capacitatea de adaptare, versatilitatea sa, mobilitatea coloanei vertebrale? Barroso nu este doar un simplu ex-maoist, după revoluţia lalelelor, din Portugalia, membru al Federaţiei marxist-leniniste, braţul tânăr al partidului maoist local (partidul comunist al muncitorilor portughezi), era un arivist. Când a părăsit extrema stângă să-l susţină pe Mario Suarez, înainte de a se regăsi în 1979 în partidul social-democrat (PSD), de dreapta, simţea deja mirajul postului de prim-ministru. Există informaţii, conform cărora, atât Barroso cât şi Juncker, foşti maoişti şi troskişti, membrii ai organizaţiilor de „extremă stângă” cu legături directe cu CIA şi serviciile speciale din SUA, ar fi beneficiat de propulsia necesară. Până în 2003, Franţa, susţinută de Germania, s-a bătut pentru evitarea războiului din Irak. Barroso ca prim-ministru al Portugaliei şi atlantist pur şi dur a decis să susţină implicit demersurile lui George W. Bush şi Tony Blair. La 16 martie 2003, în insulele Azore, la un summit cvasipartid (Barroso-Bush-Blair-Aznar), soarta războiului era decisă: invazia va începe câteva zile mai târziu. Şi Barroso nu a exprimat niciodată vreun regret la consecinţele ei catastrofale. Mai mult, în noiembrie 2003, a trimis 128 de poliţişti la Nasiryac în sudul Irakului. Şi fiindcă Tony Blair nu dorea la preşedinţia Comisiei Europene pe belgianul Guy Verhofstadt, considerat drept un federalist, dublat de un opozant al războiului din Irak, Jose Manuel Barroso a primit binecuvântarea lui Jacques Chirac şi Gerhard Schroeder, epuizaţi de bătăliile diplomatice. Considerat poliglot, apărător al directivei Bolkstein, el va promova o politică ultraliberală, răspunzând la toate comenzile primite. Abia numit însă în fruntea Comisiei Europene în 2004, Jose Manuel Barroso îşi va petrece vacanţele pe iahtul lui Spiro Latsis, un miliardar grec pe care îl conoscuse la London School of Economics. Câteva luni mai târziu, şantierul naval Lamda, aparţinând grupului Latsis, primea undă verde de la CE de a primi o subvenţie. Barroso a negat toate intervenţiile din partea sa, dar s-a ales cu o moţiune de cenzură din partea eurodeputaţilor, care au denunţat un conflict de interese. Nu au repurtat decât 79 de voturi. În 2010 Eurobank EFG, a treia bancă grecă, deţinută 40% de Spiro Latsis, a fost principalul beneficiar de planul de ajutor din partea UE. „Le Monde” într-un editorial îl consideră pe Jose Manuel Barroso „anti-european”, opinând că ar trebui ca relaţia incestuoasă între puterea politică şi cea financiară privată să fie blocată. Comisia Europeană ar trebui să condamne numirea lui Barroso şi să schimbe regulile sale interzicând pentru totdeauna ca un fost membru al boardului său să meargă într-un domeniu pe care l-a reglementat.