Pepenele de Dăbuleni riscă să ajungă materie primă pentru produsele de îngrijire corporală sau hrană pentru animale, pentru că piaţa este plină de fructele importate, la preţuri convenabile, de comercianţii care le vând în ţară folosindu-se de renumele lubeniţei, produs 100% oltenesc. Efectele concurenţei neloiale sunt resimţite de producătorii autentici, care spun că vânzarea merge prost. Nu mai aşteaptă cine ştie ce profit, vor doar să-şi vândă marfa: fie stau pe toată perioada verii în pieţe, aşteptând cumpărători, fie o vând en-gros, la preţuri mult mai mici, direct de acasă, firmelor din industria cosmeticelor sau hipermarket-urilor.
De o calitate inferioară, pepenii cumpăraţi din Grecia cu 20-25 de bani/kg sunt etichetaţi ca fiind „de Dăbuleni”, pentru ca oamenii – încurajaţi de prestigiul brandului oltenesc – să scoată din buzunar 1,5 lei/kg, aşteptând să guste din lubeniţa zemoasă şi dulce, căreia i s-a dus vestea în toată ţara. În tot acest timp, veritabilul pepene de Dăbuleni, sădit şi îngrijit cu mari sacrificii, fie se vinde cu 35, maximum 50 de bani/kg, direct din bostan, ori stă în soare, pe tarabele improvizate şi înghesuite, la acelaşi preţ de 1,5 lei/kg. Cum la tot pasul se ivesc comercianţi gata să garanteze că vând pepeni de Dăbuleni, cumpărătorii nu mai ştiu ce pun pe masă. Diferenţa se vede abia acasă, când aşa-zisul „Dulce de Dăbuleni” se dovedeşte a fi un fruct de import, lipsit de gust, iar „brandul” îşi pierde din valoare şi credibilitate.
„Ne enervează când ne întreabă oamenii dacă chiar suntem de la Dăbuleni”, spune Ecaterina Răţoi, care de mai bine de 50 de ani pune bostan pe pământurile Dăbuleniului. La cei 75 de ani, încă mai are putere de muncă şi, cu puţin sprijin din partea nepoţilor, vine în Piaţa Mare din Craiova să-şi vândă lubeniţele. După o muncă asiduă de câteva luni, îndură canicula în spatele tarabei şi s-a săturat să vadă clienţii ridicând sprânceana atunci când le spune că vine de la Dăbuleni…
Am crede că povestea comercianţilor care spun că vin de la Dăbuleni – când, de fapt, nu e aşa – e doar un mit, dacă însuşi primarul localităţii, Nicolae Drăgoi, nu ar fi fost faţă în faţă cu aşa-zişii producători de lubeniţe, „concetăţeni” de-ai săi. «Am fost la Târgu Jiu, la piaţă, şi m-am dus la un vânzător de pepeni „de Dăbuleni”. L-am întrebat de unde este şi mi-a zis, cu nonşalanţă, că din Dăbuleni. Cum nu-mi părea cunoscut, l-am testat, l-am întrebat cum îl cheamă pe primarul localităţii şi mi-a zis că nu ştie, că nu are treabă el cu primarul. Atunci i-am zis că eu sunt primarul şi a rămas mut… A recunoscut că nu e din Dăbuleni – nici el şi nici marfa», povesteşte edilul.
Prima producţie din acest an, „made in Dăbuleni”, a luat drumul pieţei în jurul datei de 25 iunie. Peste 1.500 de familii s-au înscris în competiţia pentru cei mai gustoşi şi timpurii pepeni verzi. Aşa e în fiecare an, aşa s-au pomenit oamenii locului: muncind la bostan. La jumătatea lunii aprilie, seminţele deja germinau sub tunelurile din folie, protejate de temperaturile scăzute din acea perioadă. Oamenii au muncit din greu, zi-lumină, şi mai au mult până să se bucure de roadele eforturilor.
La cei 75 de ani câţi are acum, Ecaterina Răţoi spune că din tinereţe pune bostan, deşi de mult nu mai este o afacere profitabilă. E doar un mod de trăi. Obişnuia să meargă în pieţele din toate colţurile ţării, însă vârsta şi timpurile au făcut-o să rămână mai aproape de casă. „Aşa ne-am obişnuit, altceva ce să facem? Copiii şi nepoţii noştri nu vor să se ocupe de agricultură, aşa că nu ne ajută nimeni. Eu din tinereţe am făcut lubeniţă şi de-a lungul timpului am fost prin toată ţara s-o vând: la Bucureşti, Deva, Timişoara, Braşov. De vreo şapte-opt ani vin la Craiova, că e mai aproape, transportul e mai ieftin, ne mai aduc copiii cu maşina. Merge piaţa, nu merge, se vinde ieftin sau scump, până la urmă trebuie să ne dăm marfa”, spune femeia.
Dacă în privinţa puţinului câştig s-a resemnat, olteanca spune că s-au înmulţit clienţii care o întreabă de două ori de unde vine. „Mă supără când mă întreabă oamenii dacă chiar suntem de la Dăbuleni. Păi, cum adică?! Asta e culmea, le arătăm şi buletinul dacă vor. Dacă toţi zic că au lubeniţele de la noi, şi ei le au din Grecia sau Turcia, normal că omu’ întreabă, dar vă spun, pe mine mă supără întrebarea asta!”, îşi arată mâhnirea Ecaterina Răţoi.
Lubeniţe importate, cu etichetă „de Dăbuleni”
În sudul judeţului sunt circa 2.000 ha cultivate cu pepeni. Anul trecut asta a însemnat o producţie de aproximativ 90.000 de tone, cantitate care a situat Doljul pe locul al doilea în ţară, după Galaţi, care a înregistrat 120.000 de tone. Fie şi din poziţia aceasta, preşedintele Asociaţiei „Casa Pepenilor Verzi” din Dăbuleni, Florea Ion Dumitru, spune că producţia din judeţul nostru ar putea acoperi lejer cererea din regiunea Olteniei, şi nu numai, însă piaţa este deja saturată de produsele din import.
„Situaţia din acest moment s-a creat pentru că vânzătorii i-au pepenii cu 35 de bani/kg din Grecia, iar transportul îi costă foarte puţin. La nivel de regiune, producţia din Dolj poate satisface consumul, ba, mai mult, poate înregistra un excedent”, a explicat Florea Ion Dumitru. „Producătorii de lubeniţă de la Dăbuleni sunt afectaţi de faptul că aşa-zişii producători, samsarii, se folosesc de numele localităţii ca să-şi vândă marfa. Dar calitatea fructelor nu corespunde cu cea pe care o avem noi. Am încercat să punem etichete pentru ca produsul autentic să se poată identifica uşor, dar soluţia a funcţionat doar pentru o vreme”, a mai spus acesta.
Marca înregistrată ar închide gura comercianţilor iliciţi
Mult mai uşor ar fi fost protejată marca dacă ar fi fost înregistrată. Atunci pepenii de Dăbuleni ar fi avut locul lor bine determinat pe piaţa de profil, întrucât comercianţii iliciţi ar fi putut fi sancţionaţi. „Trebuie să ne protejăm acest brand, pentru că, până la urmă, este un brand al Doljului. Din păcate, el a fost înregistrat la OSIM, dar de cineva care nu are de-a face cu judeţul nostru. Dacă marca ar fi fost înregistrată, nimeni nu mai putea beneficia de avantajele brandului fără a avea dreptul. Cei care ar încerca să mascheze provenienţa mărfii ar răspunde în faţa instanţei şi, uşor, uşor, ar dispărea escrocheria, care a luat amploare”, este de părere prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. „Pepeni de Dăbuleni nu înseamnă doar pepeni cultivaţi la Dăbuleni, înseamnă şi Bechet, Ostroveni, Călăraşi, înseamnă localităţi din judeţul Olt, precum Ianca, Grojdiboru. Vorbim de o întreagă regiune cu potenţial în acest sector”, mai spune reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Călăraşul îşi irigă bostanele
Şi la Călăraşi, 800 de hectare de teren agricol au fost cultivate anul acesta cu pepeni verzi şi galbeni. Cei de aici se laudă cu primele lubeniţe apărute pe piaţă încă de la jumătatea lunii iunie. „Avem aici câţiva oameni care în jurul datei de 15 iunie au ieşit pe piaţă cu pepeni verzi şi galbeni, pentru că au avut răsad şi au plantat din timp la tunele. Este Sorin Coderiu, este Costel Găulea, dar şi alţii cunoscuţi pentru asta”, spune cu mândrie primarul din Călăraşi, Vergică Şovăilă, subliniind că „vecinii din Dăbuleni nu trebuie să se supere pentru asta”.
Dar producţia extratimpurie se datorează faptului că oamenii au avut posibilitatea să-şi irige bostanele. „Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) este singura din judeţ care are apă pe canale. Am dat 130.000 de lei pentru a introduce apă în sistem. Ce este drept, tariful a fost ceva mai mare, fiind singurii care am avut contract. Oamenii udă atât pepenii, cât şi porumbul, cu 200 de lei pentru 5 ore”, afirmă Vergică Şovăilă.
„Acum, producţie este cu duiumul, slavă Domnului, în schimb, valorificarea producţiei merge prost. Cred că şi situaţia financiară generală a fost decisivă, pentru că până la instalarea crizei economice vânzările erau mult mai bune. Cei mai mulţi cetăţeni vând direct de aici, dau marfa şi en-gross, cu 35-45 de bani, şi se gândesc cu groază că au băgat bani degeaba în irigaţii, pentru că abia îşi acoperă costurile de producţie”, completează primarul.
Lanţul slăbiciunilor „sugrumă” producătorii autohtoni
La Dăbuleni, oamenii au fost nevoiţi să-şi asigure pe cont propriu sursa de apă. Au achiziţionat motopompe: „Nimeni nu ne ajută cu bani. Am dat 30 de milioane de lei pe motopompe, ca să putem să ne udăm bostanele, că altfel n-avem ce să le facem, n-o să le lăsăm să se usuce în vrej”, spune Ecaterina Răţoi.
Dacă problema irigaţiilor şi-o rezolvă fiecare cum poate, cea a subvenţiilor nu are deocamdată rezolvare. De vină este strategia din agricultură, care nu prevede sprijin financiar pentru producătorii de lubeniţă, spune prefectul de Dolj: „La noi trebuie schimbate sistemul de subvenţii şi strategia pentru agricultură. A obţine lubeniţe este un efort extraordinar de mare, costuri foarte mari, de la producerea răsadului în solar la semănare, altoire, ferirea de dăunători, irigare. Singura subvenţie pe care o încasează este sprijinul pe suprafaţă”. Asta face loc importurilor şi aşa ajung pepenii din ţări precum Grecia sau Turcia să poarte eticheta „de Dăbuleni”. Valul de importuri înlesnit şi de scutirea de la plata taxelor vamale sugrumă producătorii autohtoni, care, fără nici un fel de ajutor din partea statului, fac faţă cu greu concurenţei neloiale.
Pepenele de Dăbuleni, în sticluţa de şampon
În aşteptarea cumpărătorilor, producătorii noştri spun că nu-şi pierd speranţa şi că, mai devreme sau mai târziu, la preţul actual sau chiar unul mai scăzut se vor găsi clienţi. Se pare că „salvarea” vine de la firmele de cosmetice, care au nevoie de zemoasele şi aromatele fructe în compoziţia diverselor produse destinate îngrijirii corporale: „Salvarea noastră este Palmolivul, care a venit şi anul trecut şi ne-a luat marfa. Au nevoie, ca să facă şampon…”, a concluzionat o vânzătoare de la Ostroveni, contemplând lubeniţele îngrămădite pe tarabă.
***
«Faptul că toţi spun că pepenii lor sunt producţie de Dăbuleni ne afectează, îi afectează foarte mult pe adevăraţii producători de aici. Oamenii cred că iau „Dulcele de Dăbuleni” şi când îl gustă sunt dezamăgiţi, că nu este atât de dulce, pentru că, în fapt, cine ştie de unde provine. Şi atunci ocolesc marfa noastră», spune Nicolae Drăgoi, primarul oraşului Dăbuleni.
***
„Vrem să dedicăm o zi lubeniţei şi pepenelui galben, dar încă suntem în tratative cu colegii de la alte primării din zona aceasta, cu tradiţie în cultura pepenilor. Ar fi o ocazie bună să facem şi mai cunoscut brandul, iar oamenii să simtă că le sunt recunoscute eforturile. Momentan, oamenii sunt în plină campanie de vânzare a produselor”, a precizat Vergică Şovăilă, primarul localităţii Călăraşi.
LAVINIA ILINA şi ANA-MARIA GEBĂILĂ
