Maria Tănase, o poveste de demult…

0
439

S-a scris mult despre „pasărea măiastră”, cum a numit-o Nicolae Iorga, în 1938, pe cea care legată de părţile locului, după tată (născut în satul Mierea, comuna Cruşeţ, de pe valea Amaradiei) pe numele ei de mare interpretă a cântecului popular, Maria Tănase. Nu rareori, needificator, fără a se reuşi pe deplin conturul veridic al unui personaj intrat în legendă. De referinţă rămâne volulul „Maria Tănase şi cântecul românesc”, scris de Petre Gheaţă şi Clery Sachelarie, acesta din rumă devenind soţul ei. La împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa, BNR a emis o monedă cu efigia marii cântăreţe, cea cara a schimbat percepţia publicului faţă de cântecul popular. Cartea istoricului Stejărel Olaru, „Maria Tănase. artista, omul, legenda” (Ed. Corint –books) oferă o cu totul altă abordare, scrie criticul literar Alex Ştefănescu, considerând-o remercabilă prin valoarea documentară şi cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă. Alex Ştefănescu consideră cartea lui Stejărel Olaru „drept una din cele mai bune cărţi apărute după 1989”. Este părerea unui critic literar, de regulă parcimonios cu elogiile. Autorul a trudit de-a dreptul la cartea sa consultând documente inedite prin sprijinul mărturisit al colegilor cercetătări şi istorici din cadrul Arhivei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Arhivei diplomatice a ministerului Afacerilor Externe, Arhivelor naţionale de istorie, Bibliotecii Academiei Române şi Institutului de Etnografie şi folclor „Constantin Brăiloiu”, Muzeului Olteniei, Societăţii Române de Radiodifuziune (Serviciul de patrimoniu cultural). Documentarea autorului a fost una exhaustivă şi dobândind deprindere de povestitor, istoricul Stejărel Olaru narează suite de împrejurări pure, despre marea interpretă de muzică populară de la care ne-au rămas nemuritoare piese muzicale precum „Cine iubeşte şi lasă”, „M-am jurat de mii de ori”, „Marie şi Marioară” şi alte bijuterii ale cântecului românesc. Într-o tabletă de a sa, cu mulţi ani în urmă, Geo Bogza o aşeza pe Maria Tănase alături de Mihail Sadoveanu, fiindcă doar glasul acestuia citind din Mihai Eminescu, din Ion Creangă sau din propriile scriei, putea emoţiona în aşa măsură, apărându-ne ca un tezaur unic. Maria Tănase aparţine, indiscutabil, legendei. Pe tot cuprinsul ţării, când se aude timbrul grav şi fluid pe care toată lumea îl recunoaşte, se face linişte. Clipa în care cântă Maria Tănase e clipa comuniunii fiecăruia dintre noi cu întregul nostru neam. Ceea ce reuşeşte Stejărel Olaru prin căutările sale în arhive îngălbenite de vreme să dezvăluie este relaţia extrem de complicată a marii artiste cu serviciile de informaţii. De la statutul de colaboratoare personală a lui Eugen Cristescu, fostul director al SSI, la cel de obiectiv al securităţii, care nu îi va accepta decât două ieşiri din ţară, în 1956 în Yugoslavia şi 1959 în Bulgaria, Stejărel Olaru ne poartă printr-un film cu mult suspans. Numeroasele ei iubiri, unele extravagante, au augmentat interesul celor care o filau, consemnând totul, mai mult sau mai puţin credibil. Maria uneori mai glumea cu amărăciune când dezvăluia amintiri din viaţa sa, spunând că „pe timpul reacţionarilor a iubit un muncitor, pe timpul lui Antonescu a iubit un francez evreu, iar acum un fost moşier”. Se referea bineînţeles la Sandu Eliad, Maurice Negre şi Clery Sachelarie. Agenţii secreţi ai diferitelor servicii de informaţii româneşti au consemnat, indiferent de epocă, în rapoartele lor, predispoziţia pentru amorul neîngrădit. Maria Tănase era bănuită de autorităţile comuniste că nu agrează politica statului român şi Paul Sfetcu, ex-şeful de cabinet al lui Ghorghiu Dej în memoriile sale „13 ani în anticamera lui Dej” consemnează faptul că liderul comunist „n-o avea la inimă”, pentru că era slobodă la gură, caustică uneori, şi nu era exclus să fi vorbit în cercurile ei de prieteni pe care le frecventa, necuviincios despre comunişti, şi chiar despre Gheorghiu Dej. Titlul de „Artist al Poporului” nu i l-a decernat. Cu riscul de a ne repeta, mai menţionăm o dată, cartea lui Stejărel Olaru, cu înclinaţie de detectiv psiho-social, prin aplecarea asupra detaliilor, este excepţională. Maria Tănase s-a stins din viaţă în iunie 1963, ultimul său turneu cu orchestra „Taraful Gorjului” din Târgu-Jiu fiind început la 14 aprilie. Avea 49 de ani. Mare băutoare de cafea, dar mai ales împătimită fumătoare, Maria Tănase a murit din cauza acestui viciu, căruia i s-a predat necondiţionat. Nu ţinea cont ce ţigări fuma, de la Naţionale la Mărăşeşti. Când cânta lua ţigări şi de la ţărani, îşi amintea Fărâmiţă Lambru, şi el fumător înrăit răpus înainte de vreme de una dintre bolile plămânilor. Adevărata moştenire a Mariei Tănase: cântecul său. Un mare festival de muzică populară, organizat an de an la Craiova, îi poartă numele.