După surmontarea ultimelor obstacole, de principiu, în negocierile antamate între CSU-CDU şi SPD, la sediul social-democrţailor din Berlin, Angela Merkel s-a arătat, ieri-dimineaţă, în sfârşit, convinsă că l-a înduplecat pe „căposul” Martin Shultz. După cinci zile consecutive de discuţii. Chiar presa străină remarcă faptul că negocierile cu SPD, de această dată, premergătoare resistematizării vechi coaliţii, botezată acum „coaliţia perdanţilor”, fiindcă ambele partide au fost sancţionate la scrutinul legislativ, marcat de ascensiunea extremei drepte, au fost mai lungi decât cele cu Vladimir Putin, pentru încheierea primului acord de la Minsk, în 2015, când acompaniată de Francois Hollande, Angela Merkel a scos-o la capăt. Acordul are 24 pagini. Dacă militanţii partidului social-democrat confirmă înţelegerea, Germania va avea cât de curând, nu mai devreme de luna martie, un nou guvern. Teoretic, Angela Merkel poate să spere, deşi după eşecul formării „coaliţiei Jamaica” (cu liberalii şi cu verzii) a trebuit să facă diligenţe stăruitoare pe lângă social-democraţi, tentaţi de o mărturisită cură de opoziţie. Cum ipoteza unui guvern minoritar nu a surâs o clipă cancelarului, ca să nu mai aducem în discuţie ideea unor noi alegeri, de bună seamă că Angela Merkel a făcut destule concesii, probând de-a lungul timpului să ştie să iese, cu abilitate, din impasuri deloc uşoare. Povestea, repetăm, nu este însă terminată, fiindcă un Congres extraordinar al social-democraţilor (SPD) programat la 21 ianuarie a.c., la Bonn, va trebui să valideze acordul negociat de Martin Shultz. Şi reticenţele persistă. Nu puţine puncte fiind deosebit de sensibile. Mai întâi, între primele elemente distilate de presa de ieri, chestiunea imigranţilor: conservatorii bavarezi CSU, aliaţii CDU, au abordat o linie dură în privinţa azilului. Acordul prevede ca numărul refugiaţilor să nu depăşească 220.000 pe an, iar grupurile familiale să fie limitate la 1.000 de persoane pe lună. Social-democraţii au pus pe masă o reformă a asigurărilor de sănătate, respinsă apriori de creştin-democraţi. De asemenea, n-au reuşit să impună o creştere a fiscalităţii pe marile venituri. Au obţinut în schimb alte „victorii”, să le spunem aşa. De pildă, s-au pus de acrod, pe o reformă a finanţelor. În fine, Europa a fost o altă temă majoră de discuţie. Acordul prevăzând „întărirea zonei euro” – bugete specifice pentru stabilitatea economică şi convergenţă socială, dar şi susţinerea reformelor structurale – dar şi alte clauze. În discursul de Anul Nou, Angela Merkel spunea că vede viitorul Germaniei „inseparabil” de cel al Europei. Cele 27 de state urmând a deveni mai puternice ca oricând, acţionând împreună ca o comunitate cât mai stabilă. Misiunea formării noului Guvern a fost asumată ca o obligaţie morală, fiindcă „lumea nu stă după noi”. Cu un excedent bugetar, de peste 38 miliarde euro, în 2017, se spune fără precedent, acordul dintre social-democraţi şi democrat-creştini este considerat defavorabil pentru ambele partide. Ceea ce merită reţinut totuşi, din toată povestea, este redemonstrarea desăvârşitei rigori germane, seriozitatea maximă în discuţii şi căutarea, cu supleţe, a unui compromis, cât mai înţelept, pentru ambele părţi. În aceeaşi notă, atitudinea sobră a presei, prin reprimarea curiozităţilor facile, pe timpul negocierilor prelungite. Din acest punct de vedere, sunt multe de învăţat, inclusiv în plan politic.
