Un stat membru al UE trebuie să aibă posibilitatea să refuze acordarea de ajutoare sociale pentru cetăţenii care nu muncesc şi vin dintr-o altă ţară doar pentru a obţine prestaţii sociale, a stabilit, ieri, CJUE. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, răspunzând la întrebările adresate de Tribunalul Social din Leipzig (Germania), într-o cauză cu români, că orice stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a refuza să ofere prestaţii sociale pentru cetăţenii care nu muncesc şi care se folosesc de libertatea de circulaţie doar pentru a obţine ajutorul social al unui alt stat membru. În Germania, străinii care vin pentru a obţine ajutorul social sau al căror drept de şedere decurge din unicul obiectiv al căutării unui loc de muncă sunt excluşi de la prestaţiile asigurării de bază, care urmăresc în special asigurarea subzistenţei beneficiarilor. Tribunalul Social din Leipzig a fost sesizat cu un litigiu între doi resortisanţi români, Elisabeta Dano şi fiul său Florin, şi Jobcenter Leipzig, care a refuzat să le acorde prestaţii ale asigurării de bază, a precizat CJUE.Autorităţile germane au precizat că Elisabeta Dano nu a intrat în Germania pentru a căuta un loc de muncă şi, deşi a solicitat prestaţiile asigurării de bază rezervate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, reiese din dosar că aceasta nu era în căutarea unui loc de muncă. „Nu are nici o calificare profesională şi până în prezent nu a exercitat o activitate profesională nici în Germania, nici în România. Ea şi fiul său locuiesc cel puţin din luna noiembrie 2010 în Germania, la o soră a doamnei Dano, care le asigură hrana”, se arată în documentele transmise CJUE. Ca răspuns la întrebările adresate de Tribunalul Social din Leipzig, CJUE statuează, prin hotărârea de ieri, că pentru a putea avea acces la anumite prestaţii sociale, resortisanţii altor state membre nu pot pretinde o egalitate de tratament cu cei ai statului gazdă decât dacă şederea lor respectă condiţiile Directivei „cetăţean al Uniunii” – potrivit căreia statul membru gazdă nu este obligat să acorde o prestaţie de asistenţă socială în timpul primelor trei luni de şedere. Atunci când durata şederii este mai mare de trei luni, dar mai mică de cinci ani, perioadă aflată în discuţie în această cauză, directiva condiţionează dreptul de şedere, printre altele, de faptul că persoanele inactive din punct de vedere economic trebuie să dispună de resurse proprii suficiente, a mai arătat CJUE. Curtea precizează că Directiva urmăreşte astfel să împiedice cetăţenii UE care sunt inactivi din punct de vedere economic să utilizeze sistemul de protecţie socială al statului membru gazdă pentru a-şi finanţa mijloacele de existenţă. UE le permite cetăţenilor săi să lucreze în toate cele 28 de state membre, deşi cere ca persoanele care fac acest lucru să fie capabile să se întreţină. Totuşi, Tribunalul Social din Leipzig nu era sigur dacă această prevedere le permite autorităţilor germane să refuze plata unor ajutoare de bază, care sunt menite să acopere nevoile fundamentale cum ar fi cheltuielile pentru locuinţă şi încălzire.
