Vladimir Putin reafirmă că ţara sa nu va desfăşura trupe la sol în Siria

0
340

Vladimir Putin a reafirmat, pentru canalul de televiziune Rossia 1, că ţara sa nu va desfăşura trupe militare pe solul sirian, alături de armata lui Bashar al-Assad. Potrivit preşedintelui rus, obiectivul intervenţiei militare în Siria este „restabilirea autorităţii legitime şi crearea condiţiilor pentru punerea în operă a unui compromis politic”. Vladimir Putin a mai spus că Rusia nu se angajează într-o „cursă a înarmării” cu Occidentul, în pofida demonstraţiei de forţă operată de armata rusă, care în premieră a distrus ţinte cu rachete de croazieră expediate de la peste 1500 km distanţă. Ministrul rus al apărării a anunţat duminică, de asemenea, că au fost lovite 63 de ţinte în Siria în cursul ultimelor 24 de ore, distrugându-se un post de comandă, poziţii fortificate şi depozite de muniţii. El a menţionat şi progresele înregistrate, în discuţiile cu Pentagonul, pentru securizarea spaţiului aerian sirian, în evitarea incidentelor între avioanele ruse şi cele ale coaliţiei conduse de SUA. De la începutul intervenţiei sale în Siria, 30 septembrie a.c, Rusia – susţinătoarea regimului de la Damasc – a efectuat bombardamente cu avioane de luptă şi rachete de croazieră din Marea Caspică, dar nu a angajat trupe la sol.