Karateka juniori s-au întrecut la „Cupa de Vară”

0
690

În week-end-ul trecut, la Centrul Multiuncţional Craiova, a avut loc „Cupa de Vară” la karate Shotokan, organizată de C.S. “WASHI” Craiova, împreună cu Palatul Copiilor Craiova, sub egida ISJ Dolj, iar Primăria Craiova, DJST Dolj au fost parteneri.

Nu mai puţin de 157 sportivi, copii între 5 şi 13 ani, din partea cluburilor C.S. “WASHI” Craiova, C.S. Azato  Dojo Craiova, Palatul Copiilor Ploiesti, Conpet Ploiesti, Hasu Ploieşti, Palatul Copiilor Gaeşti, C.S. Arashi Tg. Jiu, au concurat la probele: kata, kihon, kumite.

S-au acordat 52 medalii de aur, 52 argint si 52 bronz, iar echipa Washi a obţinut 30 de locuri I, 28 medalii de argint şi 16 de bronz. Sponsorul CEZ Group Romania a oferit o plasă cu dulciuri fiecărui participant.