Activitatea în construcţii, verificată de inspectorii de muncă

0
513

Având în vedere Campania naţională de control în domeniul securizăţii şi sănătăţii în muncă şi relaţiile de muncă, la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în construcţii, la sfârşitul săptămânii trecute, echipe de control, ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, au desfăşurat acţiuni la obiective unde sunt efectuate activităţi din sfera verificată.

În ceea ce priveşte domeniul relaţiilor de muncă, au fost depistate şapte persoane ce desfăşurau activitate, fără a avea contract individual de muncă, pentru trei angajatori. „Pentru utilizarea muncii nedeclarate, precum şi pentru alte deficienţe constatate, inspectorii de muncă au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi, în cuantum de 146.000 de lei. Cele mai frecvente deficienţe depistate sunt munca cu persoane fără forme legale de angajare; neevidenţierea corectă a timpului de lucru suplimentar; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal; netransmiterea elementelor contractului de muncă în aplicaţia Revisal”, a precizat  Cătălin Tiberius Mohora, inspector şef al ITM Dolj.

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, inspectorii au dispus 31 de măsuri de remediere a unui număr de deficienţe constatate, aplicând 30 de sancţiuni contravenţionale, cinci dintre ele fiind cu amenzi al căror total a depăşit 37.000 de lei, iar 25 au fost avertismente, la care se adaugă o sistare de activitate. Cele mai importante deficienţe au constat în neinstruirea sau instruirea necorespunzătoare a lucrătorilor; echipamente de muncă neconforme (schele); nepurtarea echipamentului individual de protecţie. Controalele se vor desfăşura permanent.