Dificultăţile greu surmontabile ale premierului!

0
199

Suntem înştiinţaţi că bugetul pe anul în curs urmează să fie pus în dezbatere publică. Potrivit declaraţiilor premierului Florin Cîţu, executivul mizează pe „o creştere economică” de 4,3% şi un deficit bugetar „puţin” peste 7,1% din PIB. Veniturile sunt estimate la 174,1 miliarde lei iar cheltuielile se ridică la 261,45 miliarde lei. Deşi s-a tăiat în draci, anulându-se cu 50% până şi gratuităţile pe transportul de toate felurile pentru studenţi, reducându-se cheltuielile până la nivelul la care există venituri, premierul ne asigură totuşi –cu un optimism fără noimă- că „vom trăi mai bine ca anul trecut” şi că nu va exista… austeritate. Construcţia bugetului este o operaţiune strict tehnică, bugetul fiind un instrument de politică economică, prin el jalonându-se orientarea economiei în sensul dorit. Unde greşeşte premierul Florin Cîţu în apariţiile sale publice? Greşeşte, din raţiuni eminamente politice, deşi nu vom avea alegeri în perioada imediată, că nu spune tranşant că 2021 va fi un an greu, poate nu mai oribil ca 2020, asigurându-i pe români că nu vor trăi mai bine ca anul trecut, şi că se fac toate eforturile posibile, să trăiască apropiat de datele statistice ale anului trecut. Anii „vacilor grase” s-au topit peste tot în Europa şi neliniştea generată de pandemie şi efectele acesteia este legitimă. Creşterea economică de 4,3% nu va fi de fapt o creştere propriu-zisă, ci o stopare a căderii de 10%, din anul precedent, atingerea dezideratului nefiind posibilă decât prin reforme bine gândite, reducerea cheltuielilor, eliminarea risipei banului public, diminuarea evaziunii fiscale şi pe cât posibil creşterea investiţiilor. Ceea ce dezavantajază vădit pe actualul premier este faptul că şi bugetul anului trecut a fost construit, în aceeaşi filozofie, sub îndrumarea sa nemijlocită, încât nu poate pasa anumite neîmpliniri, însă poate corecta anumite erori. Gândirea sa liberală nu bate, este adevărat, cu cea a predecesorului ministru de Finanţe, din guvernarea social-democrată, care a augmentat salariile tuturor categoriilor de bugetari, stimulând pe această cale şi consumul. Prof. univ. dr. Mircea Coşea, de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, de regulă circumspect, dacă nu chiar pesimist, perfect conştient de prostul efect psihologic al actualei situaţii, cântăreşte cu oarecare calm contemplativ „situaţia” prin care trecem, opinând că în momentul de faţă „nu ştim în ce direcţie mergem”, neputând colecta destule venituri. Observaţiile critice ale domniei sale sunt îndestulătoare. Şi între altele afirmă: „Am prelungit foarte mult spre deosebire de alte ţări blocarea economiei, HoReCa e doar un exemplu, dar s-au întâmplat în multe alte ramuri stagnări de producţie, şomaj datorat imposibilităţii de continuare a activităţii ş.a.m.d.. Pentru repornirea economiei s-a alocat doar 1% din PIB, în timp ce alte ţări au mers până la 20-30%”. Fondurile europene, despre care se discută atâta, nu ştie nimeni când vor veni, fiindcă Planul de Rezilienţă şi Relocare a Economiei, de redemarare a acesteia, trimis la Bruxelles, de ex-premierul Ludovic Orban, a fost respins ca necorespunzător. Potenţialele investiţii de 60 milioane lei, într-un an cu atâtea restricţii, par mai degrabă iluzorii, nerealiste. O surpriză majoră: în plină pandemie bugetul ministerului Sănătăţii (17,5 miliarde lei) scade cu 11%. La ministerul Educaţiei creşterea este de numai 0,8%, realmente insuficientă, potrivit ministrului de resort care şi-a anunţat disponibilitaea de a demisiona. În schimb avem o creştere la ministerul Apărării, pentru achiziţionări de armament. Şeful executivului, după ce a fost un membru marcant al acestuia, e de presupus că ştie cu precizie ce proiect vrea să execute, încotro vrea să meargă, pe ce cale şi cum. Într-un fel, poate e valabilă metafora Columb, care a ajuns în altă parte decât unde voise, deşi la plecare ştiuse bine ce vrea. Premierul Florin Cîţu e destul de criticat în aceste zile. Nu e uşor să fi în pielea domniei sale. Ştie că singura strategie posibilă e cea a riscului asumat, pe un fundal care nu oferă nici o garanţie. Dar pentru acest lucru ar trebui să fie sincer şi lucid, fără să afişeze radicalităţi şi triumfalisme stranii. Or, se comportă ca şi când n-ar vea dubii şi toate observaţiile critice, venite de la opoziţie, sunt taxate drept manevre duşmănoase, neconstructive. N-ar fi exclus să reuşească, în absenţa unor mişcări sociale de amploare şi în condiţiile unui an agricol generos –precipitaţiile din această iarnă blândă au fost îndestulătoare-, şi să primească un ajutor consistent, dintr-un domeniu de activitate greu încercat anul trecut. Şi mai sunt şi alte raze de speranţă, fiindcă nici pesimismul otova, nu e recomandat.