Avem, de o vreme, o relaţie glacială, fără precedent în cele două decenii de democraţie, cu Parisul. Motivele sunt ambigue, oricum nedesluşite deplin, deşi preşedintele Traian Băsescu susţinea, nu de mult, că relaţia sa cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, este una normală, însă au abordări diferite inclusiv pe tema Schengen. Este adevărat că şi Parisul face, parcă, eforturi, de neînţeles, îndeosebi prin ministrul de Interne, Claude Gueant, de zdruncinare a armăturii unei prietenii perene, de o factură specială. Şi afirmaţia aparţine fostului ambasador al Franţei la Bucureşti, Philippe Etienne, de anul trecut reprezentant permanent al ţării sale la Uniunea Europeană, într-un discurs la Academia Română, la 10 iunie 2003. „(…) În Franţa, voi românii aţi jucat şi continuaţi să jucaţi un rol foarte special. Comunitate relativ restrânsă ca număr, ea s-a implicat deplin şi adesea cu mult talent în construcţia Franţei. (…) Acest ataşament este legat, mi se pare, şi de un ataşament personal la ceva, care nu se analizează şi nu se regăseşte în cărţi: la sympathie, în sensul pe care l-a dat La Boetie”. A fost o vreme când Parisul era… capitala României şi Jean-Yves Conrad demonstrează, cu o elocinţă greu egalabilă, acest adevăr. Ce vrem să spunem. Nimic altceva decât că răcirea, fără precedent, a relaţiilor cu Parisul, unde o vreme actualul şef al diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor Baconschi, a fost ambasador, este stânjenitoare. Să se fi întâmplat aşa ceva pe vremea când Mircea Geoană era ministru de Externe! Nici nu vrem să ne gândim la corul bocitoarelor, de pe plaiurile dâmboviţene. Actualul ministru de Externe, Teodor Baconschi, pare neluat în seamă de omologul său francez, Alain Jupe. De altfel, acelaşi tratament indiferent ni-l aplică şi un alt „fost prieten” al portocaliilor, Franco Frattini, acum ministru de Externe în Cabinetul lui Silvio Berlusconi. Cu toate acestea, Teodor Baconschi pare stăpânit de un temperament uşor euforic. Îşi permite chiar, în discursurile publice, unele melancolii şi, mai ales, descumpănitoare stratificări sociale ale românilor: care muncesc şi care cerşesc. Că ar fi bune şi voturile acestora din urmă, la alegerile de anul viitor, asta se subînţelege. Teodor Baconschi nu ştie ce este eroarea sau eşecul, încât pare nu atât un absolvent al teologiei, cât unul „reuşit” al Academiei „Ştefan Gheorghiu”, secţia „popi”. Duminică seara, la „Sinteza Zilei”, pe Antena 3, invitat fiind, criticul literar acad. Eugen Simion, se arăta deprimat de escaladarea unor emisiuni umoristice pe seama românilor pe canalele televiziunilor franceze. El însuşi, ani buni, lector la Universitatea din Sorbona, autor al unui jurnal parizian „Timpul trăirii, timpul mărturisirii”, aflat la a patra ediţie, părea în dificultate în descrierea genezei actualei stări de lucruri, disconfortabile. Conform site-ului MAE, Teodor Baconschi promovează, pe plan extern, interesele naţionale ale României. După cum o face, ar trebui demis. Fiindcă interesul naţional al românilor este şi rebranşarea relaţiilor cu Parisul, reamintind o frază a lui La Bruyere, care ştia să descrie şi slăbiciunile francezilor de o manieră mai mult decât corectă, „Tous les etrangers ne sont pas des barbares et tous nous citoyens ne sont pas des gens civilises”.
