Timp de 30 de ani, cei de la PSD au avut şansa lor să arate ce pot. Cu ei la putere, Doljul a sărăcit, iar copiii noştri pleacă spre alte oraşe din ţară sau din străinătate.
Zeci dintre elevii săi îi spun în fiecare an că pleacă din Craiova, pentru că aici nu au nicio şansă. Din păcate, realităţile din această zonă le sunt potrivnice, nu le oferă nicio perspectivă. În urmă cu ceva timp, chiar şi fiul său l-a anunţat acelaşi lucru: că va pleca la Cluj-Napoca, să facă facultatea acolo. A conştientizat atunci că propriul caz este la fel cu al zecilor de mii de tineri care părăsesc Craiova şi Doljul, pentru că aici nu întrezăresc niciun viitor. Şi mai rău, toţi aceşti tineri care pleacă nu reprezintă decât nişte cazuri statistice pentru PSD, de care nu le pasă.
A fost momentul în care profesorul Alexandru Gîdăr, a acceptat să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, la propunerea PNL. „Fiul meu, la fel ca mulţi alţi copii, m-a întrebat ce viitor ar putea avea aici şi nu am ştiut ce să-i răspund”, spune profesorul Gîdăr.
Din 1990, când PSD înlocuia vechiul partid unic la conducerea judeţului Dolj, industria a dispărut, sistemele de irigaţii au fost distruse, iar aproape 100.000 de oameni au plecat din Dolj. „Vom demonstra că Doljul nu este mai prejos decât Clujul şi vreau să construim un judeţ în care oamenii să vină, nu să plece”, spune profesorul Alexandru Gîdăr.
În centrul universitar Craiova sunt foarte puţini studenţi, aproape 25000, în timp ce la Cluj-Napoca numărul acestora depăşeşte 60.000, la fel şi la Iaşi, ca să nu mai vorbim de Bucureşti. Craiova este un oras universitar fără un campus dedicat studenţilor. Cât despre oportunităţile de angajare de după terminarea facultăţtii, sau despre locurile de agrement din jur, acestea lipsesc cu desăvărşire.
„Trebuie să dezvoltăm Craiova şi să-i redăm strălucirea de oraş modern”, spune profesorul Alexandru Gîdăr despre capitala judeţului. „Voi fi un preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, dar şi un fel de preşedinte al Craiovei, pentru că am planuri mari pentru oraşul nostru”, continuă el cu încredere în proiectele pentru care are susţinerea Guvernului PNL pentru asigurarea surselor de finanţare. Între altele, în parteneriat cu autorităţile locale şi cu Universitatea, profesorul Alexandru Gîdăr vrea să ofere Craiovei un parc industrial dedicat cu adevărat IT, roboticii şi altor tehnologii moderne aşa cu merită tinerele talente ale Craiovei, patru noi zone de agrement construite pe râul Jiu şi un campus universitar în care studenţii să se simtă în siguranţă.
De asemenea, profesorul Alexandru Gîdăr le propune craiovenilor dezvoltarea aeroportului şi a infrastructurii rutiere, transformarea oraşului şi a judeţul în „poarta” turistică a Olteniei şi folosirea “brandului” Brâncuşi pentru a promova Craiova în străinătate.
Referindu-se la sloganul de campanie al adversarilor politici, el spune că PSD oferă “siguranţa” alegerii celor din PSD pentru PSD, nu pentru cetăţeni, la fel cum au făcut timp de 30 de ani. „Cu SIGURANŢĂ, singura cale pentru ca Doljul şi Craiova să renască este ca în 27 septembrie 2020, după 30 de ani de sărăcie, oltenii să întoarcă votul împotriva PSD. Doar în felul acesta, o parte din cele aproape 80 de miliarde alocate de Uniunea Europeană vor fi folosite pentru renaşterea Doljului şi Craiovei. Aveţi încredere, se poate!”
Informaţii despre activitatea candidatului PNL la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, profesorul Alexandru Gîdăr, pot fi găsite pe pagina de Facebook a acestuia.
În 27 septembrie 2020, oricine îşi doreşte o schimbare în bine a Craiovei şi a judeţului Dolj, va vota Alexandru Gîdăr şi PNL, aflaţi pe poziţia a treia a buletinelor de vot.
Comandat de PNL Dolj, executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 21200012.