Razie pe străzile municipiului Craiova

0
1329

razieÎn noaptea de sâmbătă spre duminică poliţiştii craioveni au desfăşurat o razie pe străzile municipiului. Acţiunea a fost organizată şi executată pentru prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei rutiere şi a faptelor antisociale.

Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi au verificat în trafic peste 300 de autovehicule, fiind legitimate aproximativ 400 de persoane.

În cadrul acţiunii au fost constatate patru fapte de natură penală, situaţii în care au fost întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile legale. Poliţiştii craioveni au constatat şi aplicat 71de sancţiuni contravenţionale de peste 17.500 lei. De asemenea, în mai multe cazuri au fost reţinute permise de conducere în vederea suspendării.

Cu ocazia raziei a fost depistat N. Ion (26 de ani), din Craiova, în timp ce conducea, pe Calea Bucureşti, un autoturism având permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Tot în cadrul raziei de  sâmbătă noapte a fost depistată F. Georgiana, 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea, pe strada „Mihail Kogălniceanu” din municipiu, un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.razie 1

Zeci de poliţişti în acţiune

Şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, zeci de poliţişti rutieri şi de la formaţiunile de ordine publică şi investigaţii criminale s-au aflat pe străzile Craiovei, în cadrul unei acţiuni preventive pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, totodată urmărindu-se şi prevenirea faptelor antisociale.

Poliţiştii craioveni, în doar câteva ore, au verificat aproape 200 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 31.200 lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendări dreptului de a conduce, patru permise de conducere, din care trei pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În cadrul acţiunii au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

În cadrul raziei au fost constatate şi trei fapte de natură penală, astfel fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi portul fără drept sau folosirea de obiecte periculoase.