“Ziua întreprinzătorilor din România”

0
582

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, un mesaj în cadrul evenimentului “Ziua întreprinzătorilor din România” în care afirmă că ţara noastră va beneficia de fonduri europene considerabile şi subliniază că este nevoie de pregătirea cu “maximă seriozitate a celor mai adecvate proiecte”. “Au fost luni grele, luni de izolare şi distanţare socială, în care mediul de afaceri şi Guvernul au făcut eforturi pentru menţinerea locurilor de muncă din economie şi mutarea în online a activităţilor, acolo unde a fost posibil. Astfel, au fost găsite soluţii pentru şomajul tehnic, pentru asigurarea lichidităţii în economie, cât şi pentru suspendarea unor obligaţii ale celor afectaţi de criză. (…) Vestea bună este că nu trebuie să facem faţă singuri acestei perioade dificile. Negocierile la nivel european au prefigurat finanţări consistente pentru a sprijini relansarea economiei. România va beneficia de fonduri considerabile, în mare parte nerambursabile. În acest sens, avem nevoie să pregătim cu maximă seriozitate cele mai adecvate proiecte, care să-şi multiplice efectele în dezvoltarea pe termen lung a României”, se arată în mesajul şefului statului transmis de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.