Concursul de mountain biking „Pedală în Bănie“: 300 de participanți, peste 30 de premianți!

0
523

Marii câștigători ai celei de-a II-a ediții a concursului de mountain biking (MTB) „Pedală în Bănie“, desfășurat sâmbătă, 8 iunie, în Craiova și în pădurile din vecinătate, sunt Bogdan Ghiță, care s-a impus la Cursa Maraton (46 km) – general, cu un timp de 2:30:38.257, și Antonio Vieru, primul clasat la Cursa Race (24 km) – general, cu 1:05:32.400. La Cursa Maraton – general, pe podium au mai urcat Mihai Patriche (2:30:45.888) și Laurențiu Brașoveanu (2:31:54.442), în timp ce la Cusa Race – general pe locurile II și III s-au situat Vlad Nițoiu (1:05:34.539) și Ionel Costinel Navligu (1:12:41.717). Cea de-a II-a ediție a competiției „Pedală în Bănie“ a grupat la start aproximativ 300 de cicliști, din Oltenia și din alte regiuni ale țării.

Concursul de MTB „Pedală în Bănie“, deschis cicliștilor profesioniști și amatori deopotrivă, a fost organizat de Asociația Sportivă „Ride Racing Team Ciclism“, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Asociația Clubul Sportiv „Dau Pedală“ și JCI Craiova. Desfășurarea ediției din acest an a fost susținută de mai mulți sponsori.

«Doresc să le adresez sincere felicitări câștigătorilor de la această ediție, dar și tuturor celor care s-au înscris în concurs și au reușit să ducă la bun sfârșit cursa. Sperăm că, pentru toți, a fost o experiență frumoasă și îi invităm să o repetăm anul viitor, cu noi provocări pe cele două trasee, pentru că ne dorim ca „Pedală în Bănie” să devină o tradiție, dar să fie și acel concurs de MTB care se reinventează în permanență. Le mulțumim celor care ni s-au alăturat ca parteneri în organizarea acestei ediții, le mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă desfășurarea evenimentului și tuturor celor care au contribuit la mediatizarea concursului. Am lucrat ca o echipă și am reușit, împreună, să marcăm o reușită importantă, să promovăm o zonă cu totul deosebită a Olteniei și un sport spectaculos de frumos», a declarat Răzvan Catană, președintele Asociației Sportive „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova.

Pe categorii de vârstă, câștigătorii ediției a II-a sunt:

CURSA MARATON

Feminin open

  1. Viki Sander 3:12:29.487
  2. Mădălina Tănasie 3:44:44.875
  3. Andreea Mutilă 3:56:28.318

 

Masculin 18 – 29 de ani

  1. Mihai Patriche 2:30:45.888
  2. Ștefan Mîntuleasa 2:32:47.551
  3. Vlad Brașoveanu 2:43:19.386

 

Masculin 30 – 39 de ani

  1. Bogdan Ghiță 2:30:38.257
  2. Ionel Cristian Cârstea 2:49:47.938
  3. George Bălașa 2:51:40.295

 

Masculin 40 de ani și peste

  1. Laurentiu Brașoveanu 2:31:54.442
  2. Victor Cătălin Verigeanu 2:38:34.832
  3. Ionel Eusebio Bonteanu 2:42:09.168

 

CURSA RACE

Feminin 18 – 29 de ani

  1. Alexandra Mocanu 1:48:09.608
  2. Alexandra Gabriela Trașcă 2:04:17.697
  3. Mariana Manea 2:07:02.154

 

Feminin 30 – 39 de ani

  1. Daniela Govoreanu 1:43:10.759
  2. Sînziana Ciuculete 2:03:47.164
  3. Daniela Ghiță 2:05:28.422

 

Feminin 40 – 49 de ani

  1. Greta Pleșanu 1:48:39.688
  2. Nicoleta Smărăndescu 1:50:10.125
  3. Liana Angela Nițu 1:50:44.278

 

Masculin 14 – 17 ani

  1. Vlad Nițoiu 1:05:34.539
  2. Cristian Afrem 1:23:59.017
  3. Gabriel Popescu 1:24:30.634

 

Masculin 18 – 29 de ani

  1. Daniel Balaure 1:13:07.694
  2. Marius Alexandru Ceaușu 1:14:16.896
  3. Dorin Chiser 1:15:08.347

 

Masculin 30 – 39 de ani

  1. Sebastian Duță 1:16:39.376
  2. Florin Radu 1:25:04.124
  3. Dumitru Popescu 1:26:26.360

 

Masculin 40 – 49 de ani

  1. Antonio Vieru 1:05:32.400
  2. Ovidiu Daniel Paulescu 1:14:11.173
  3. Călin Popeci 1:23:39.562

 

Masculin 50 de ani și peste

  1. Ionel Costinel Navligu 1:12:41.717
  2. Marian Balaure 1:20:02.583
  3. Dragomir Mihai 2:05:54.667