CN „Carol I”, parte a proiectului „Avenir Durable Avenir Solidaire”

0
1306
Colegiul Naţional „Carol I” este ferm angajat în demersul de deschidere europeană prin implementarea de proiecte educative cu finanţare externă, în cadrul programului Erasmus +, în acest moment liceul craiovean fiind coordonator internaţional al unui număr de trei proiecte, implementate în perioada 2017-2020. Luna trecută, cinci elevi şi două cadre didactice au participat la o activitate de învăţare în Belgia, în cadrul proiectului „Avenir Durable Avenir Solidaire”, având ca tematici cele 4 dimensiuni ale dezvoltării durabile, creşterea economică, mediul înconjurător, securitatea socială şi incluziunea socială.
Coordonatoarea acestui proiect aprobat spre finanţare în februarie 2018, prof.dr. Alina Ioanicescu ne-a oferit câteva date despre programul acestei reuniuni internaţionale la care au participat delegaţii din Belgia, Spania, Franţa, Grecia şi România.  „Instituţia gazdă a acestei întâlniri a fost Institut Technique Horticole din localitatea Gembloux , o instituţie reper pentru angajamentul său pentru o dezvoltare durabilă, în principal pentru componenta privind mediul înconjurător. A fost o săptămână plină de activităţi de sensibilizare privind gesturile simple, individuale , precum şi cele de sistem , instituţionale, menite să eficientizeze lupta pentru un mediu mai sănătos. Activităţi despre menţinerea şi încurajarea biodiversităţii, cunoaşterea conceptului de Urban Forest şi posibilităţile de aplicare a acestuia, vizitarea unor rezerve şi parcuri naturale (păduri certificate PEFC – un certificat internaţional care garantează exploatarea judicioasă a pădurilor), plogging în natură, descoperirea unui mod de alimentaţie mai sănătos,preocupat de prezervarea mediului (degustarea unor produse de „cuisine sauvage” într-un cadru idilic pe malul râului Lesse ), modalităţi de reducerea a deşeurilor şi a consumului care epuizează resursele naturale ale planetei. Toate acestea au fost completate de activităţi de descoperiri patrimoniale şi culturale ( citadela Namur , vizitarea oraşului Bruxelles şi a Parlamentului European), precum şi de activităţi recreative ( ateliere de gastronomie tradiţională, seară folclorică, plimbare în rail-bike pe Valea râului Meuse)”, a subliniat prof.dr Alina Ioanicescu.

„Nu poţi evolua în societate dacă nu îngrijeşti mediul”
Mărturiile participanţilor la această întâlnire sunt elocvente pentru măsurarea impactului educaţional şi social al unuiastfel de proiect. Echipa de proiect a Colegiului Naţional ”Carol I”, împreună cu şcolile partenere, încearcă să propună elevilor, profesorilor şi întregii comunităţi un mod de viaţă cu efecte benefice asupra mediului şi dezvoltării sociale durabile şi sustenabile. Detalii despre activităţile şi produsele proiectului ADAS se pot găsi pe site-ul proiectului, www.adasplus.org şi pe pagina sa de facebook. Următoarea întâlnire de proiect va avea loc la Craiova, în luna octombrie a acestui an, tematica principală fiind dimensiunea economică a dezvoltării durabile. „Proiectul ADAS este, cu adevărat, un spărgător de bariere şi oferă o nouă cale spre viitorul nostru şi al urmaşilor, o cale deloc uşoară dar frumoasă, în care acţiunile comune efectuate de oameni indiferent de originile lor se unesc pentru crearea unui mediu curat, propice dezvoltării armonioase dar şi pentru acţiuni benefice în interiorul comunităţii. Toate aceste activităţi sunt necesare pentru schimbări atitudinale necesare dar nu neapărat suficiente dacă nu sunt susţinute prin consecvenţă şi puterea exemplului propriu. Ca profesor de ştiinţe, am constatat că prezentările şi activităţile desfăşurate în plen, vizitele la obiectivele de importanţă majoră în dezvoltarea durabilă, ca pădurile belgiene şi institutul horticol, vizitarea şcolii gazdă, cazarea şi masa la centrul cultural pentru tineret şi a obiectivelor de importanţă istorică, economică şi artistică, constituie o nouă experienţă cu valenţe evolutive atât din punct de vedere economic cât şi din puncte de vedere conexe, social, administrativ, educaţional şi mai ales ştiinţific. Nu poţi evolua în societate dacă nu îngrijeşti mediul în care trăieşti şi nu arăţi prin exemplul propriu un modus vivendi optim persoanelor care te înconjoară, respectând înaintaşii şi pe interlocutori, de orice vârstă sau naţionalitate, şi acest lucru îl voi face cunoscut tuturor”, a precizat prof. Octavian Georgescu.

Eleva Adriana Oană, clasa a XI- a E :
„Mobilitatea în Belgia a constituit, pentru mine, o oportunitate de a afla mai multe aspecte ale temei proiectului, dezvoltarea durabilă, dar şi de a cunoaşte alţi elevi şi profesori cu interese şi preocupari comune. Am avut parte de activităţi interesante şi complexe care  m-au ajutat  să înţeleg alte perspective ale viziunii personale asupra vieţii. Această experienţă, pe care am trăit-o cu o intensitate mi-a arătat cât de multe mai am de învăţat şi cât de uşor ne putem implica pentru a face o schimbare în bine. De asemenea, am învăţat că,  în ciuda diferenţelor, un scop comun ne uneşte şi ne face mai puternici. Sunt foarte recunoscătoare că am putut participa în acest proiect şi abia aştept continuarea activitaţilor. O asemenea experienţă îţi conturează modul de gândire şi te ajută să vezi dincolo de barierele pe care uneori ni le autoimpunem”
Rares Acrivopol, elev, clasa a XI-G
„Experienţa deplasării în Belgia mi-a oferit oportunitatea de a-mi dezvolta noi abilitaţi precum uşurinţa comunicării în limbi străine, conferindu-mi mai multa încredere în mine, dar şi abilităţi practice şi organizatorice. Mă bucur că am avut şansa de a participa şi de a mă implica în activităţile interactive desfaşurate de-a lungul proiectului, alături de oameni cu adevărat dedicaţi”
Teodora Magerie, elevă, clasa a XI-a E
 „Proiectul ADAS, pentru mine, este cu adevărat “once in a lifetime experience”. Am avut ocazia de a cunoaşte persoane de vârsta mea, de alte naţionalităţi, iar astfel am putut face o comparaţie între culturi şi stiluri de viata, lucru ce mi s-a parut fascinant. Acest proiect m-a ajutat să-mi depăşesc propriile bariere si m-a facut sa inteleg importanta tolerantei. Incurajez orice licean sa se implice in astfel de proiecte daca are ocazia, iti pot largi orizontul si chiar schimba, fără exagerare, percepţia despre viaţă”
Ingrid Ciontescu , elevă, clasa a XI-a A
 „Această mobilitate mi-a oferit ocazia de a învăţa strategii de gestionare a conflictelor ce pot să apară în mediile şcolare din cauza discriminării sociale. Am invăţat să fiu mai tolerantă şi să înţeleg ce înseamnă să fiu un cetăţean activ care îşi cunoaşte drepturile. Mi-am dezvoltat competenţele de comunicare in limba franceza, am cunoscut cultura altor popoare şi mi-am făcut prieteni cu care voi mentine legatura discutând despre probleme de interes comun, dar si ca punct de plecare pentru viitoare colaborări”
Popescu Ariana, clasa a XI-a G
„Experienţa din Belgia a fost cu adevărat revelatoare, în sensul în care am reuşit sa reîntregesc o conexiune cu natura, care de-a lungul timpului fusese dată puţin câte puţin uitării, în schimbul unui miraj al comodităţii urbanului. Am înteles că adevarata calitate a vieţii vine din perspectiva pe care o ai asupra acesteia si cred că modestia şi grija pentru tot ce te înconjoară reprezintă baza unei metalitaţi care ar putea salva oamenirea de la indiferenţă, patima pentru bani, consumerism si poluare. Mă bucur că fac parte din acest proiect şi suntem încrezători că vom putea schimba câte ceva spre binele comunitaţii noastre”