„Alaiul Călușului Oltenesc”, în Duminica Rusaliilor

0
880

Peste 120 de călușari din judeţele Dolj, Olt și Vâlcea se vor reuni în Duminica Rusaliilor, pe 16 iunie 2019, în Piaţa „Mihai Viteazul”, la ora 9.30, pentru tradiționala horă în care se prind alături de craiovenii dornici să-i întâlnească în fiecare an.

Vor participa cetele de căluşari din localitățile doljene Ciupercenii Noi, Coţofenii din Dos (sat Potmelţu), Dăbuleni, Giurgiţa, Goieşti, Sopot (sat Pietroaia), Şimnicu de Sus (sat Leşile), precum și ceata din comuna Frâncești – județul Vâlcea și cea a Ansamblului folcloric Romanați, Caracal – județul Olt. La ora 10.30, călușarii vor porni în alai pe strada Unirii spre Parcul „Nicolae Romanescu”, unde vor face dovada măiestriei dansului lor ritualic, în zona Debarcader.

Evenimentul „Alaiul Căluşului Oltenesc”, ajuns la ediția a XXI-a, este organizat de Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Municipal Craiova. După cum se știe, Dansul Căluşului a fost inclus în anul 2005 în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO.