Filmul poate fi vizionat pe Netflix şi se intitulează „Operaţiunea finală: Vânătoarea de nazişti”. Este bine făcut şi respectă la detaliu ceea ce au scris Michael Bar-Zohar şi Nissim Mishal în cartea lor „Mossad: Istoria sângeroasă a spionajului israelian”, un best-seller apărut şi la noi la editura Litera în 2014. Astăzi se împlinesc 60 de ani de la una dintre cele mai răsunătoare operaţiuni ale Mossadului. La 11 mai 1960, criminalul nazist Adolf Eichmann, refugiat în Argentina, sub falsă identitate, a fost capturat de un comando al serviciului secret israelian, după o urmărire de câţiva ani. Operaţiunea a coincis cu festivităţile prilejuite de a 150-a aniversare a Argentinei. 10 zile mai târziu, -drogat-, îmbrăcat în uniforma companiei aeriană El Al, Adolf Eichmann era adus clandestin spre Israel de agenţii Mossad care intrau în istorie. Principalul responsabil al punerii în operă a soluţiei finale, planul de exterminare al evreilor în cel de al doilea război mondial, Adolf Eichmann, ajuns la vârsta de 56 de ani, avea să fie judecat în 1961 şi condamnat la moarte. Procesul a început la 11 aprilie şi 110 supravieţuitori ai Holocaustului au fost martori ai acuzării. Întreaga lume a putut urmări imagini din timpul procesului. Pe 16 decembie 1961 Eichmann a primit verdictul. Recursul a fost respins de Curtea Supremă iar amnistia i-a fost refuzată de preşedintele Yitzhak Ben Zvi. La execuţia sa au fost prezenţi un mic grup de oficiali şi ziarişti, şi un doctor care au auzit cu toţii ultimele cuvinte ale condamnatului: „Ne vom întâlni cu toţii, ne vom întâlni din nou… Am trăit cu credinţa în Dumnezeu, am respectat legile războiului şi am fost loial stagului ţării mele”. Trupul lui Eichmann a fost incinerat într-un cuptor de aluminiu în incinta închisorii, iar cenuşa a fost aruncată de un ofiţer de poliţie al gărzii de coastă în Mediterană. Rămăşiţele celui care declara vesel cu 20 de ani în urmă „voi muri fericit ştiind că am exterminat 6 milioane de evrei” erau împrăştiate de vânt şi valuri. Interesant este faptul că „pontul” despre locul în care se afla Eichman a fost primit de Isser Harel, unul dintre primii şefi ai Mossadului (1952-1963) de la procurorul general german al regiunii Hesse, Fritz Bauer, evreu cunoscut pentru urmărirea criminalilor nazişti. Îşi exprima profund dezamăgirea faţă de autorităţile din Germania de Vest care făceau prea puţin pentru sârpirea nazismului. Colonelul Adolf Eichmann dirijase personal soluţia finală. Fritz Bauer ştia că după război Eichmann fugise din Germania, iar soţia sa Vera Liebl cu cei trei fii rămăsese în Austria, dar după câţiva ani dispăruseră şi ei. Bauer se temea că dacă solicita guvernului german extrădarea din Argentina l-ar fi pierdut pe Eichmann. Nu avea încredere în justiţia germană plină încă de foşti nazişti. Îi suspecta de asemenea pe câţiva angajaţi ai ambasadei din Buenos Aires. De asemenea Bauer aflase că numele sub care se ascunde Eichmann în Argentina era Ricardo Klement (născut la Bolzano, Italia, necăsătorit, de profesie mecanic), şi cu ajutorul unei organizaţii naziste secrete lucra ca maistru într-o fabrică de ansamblare Mercedes-Benz din Suarez. Toţi cei 12 membri ai echipei speciale croite de Isser Harel, unii supravieţuitori ai Holocaustului, cu numerele din lagărele de concentrare tatuate pe antebraţ, cuprindeau cei mai buni agenţi ai Shabakului, Rafi Eitan, Zvi Malkin, Avraham Salom, Iona Elian, medic, participantă la operaţiuni ale Mossadului. La 23 mai 1960 preşedintele Israelului, David Ben Gurion, a informat Knessetul că serviciile de securitate ale Israelului au pus mâna pe unul dintre cei mai mari criminali nazişti, Adolf Eichmann. Tot în Argentina, la Buenos Aires se afla în acea perioadă şi un alt criminal nazist, Josef Mengele, „Îngerul morţii”, dar simţind că îi arde pământul sub picioare s-a mutat în Paraguay, unde a rămas de negăsit, unde ar fi decedat în februarie 1979.
