Amenzi şi permise reţinute pentru alcool la volan! / Filtre rutiere în tot judeţul în cadrul unei razii de noapte a IPJ Dolj

0
149

Poliţiştii doljeni au organizat, în acest week-end, o razie de amploare în Craiova dar şi în judeţ. Pe lângă combaterea încălcărilor legislaţiei rutiere, oamenii legii au vizat şi creşterea gradului de siguranţă civică. Au fost instituire 50 de filtre rutiere pe drumurile din judeţ, oamenii legii constatând 13 fapte de natură penală pentru care au fost întocmite dosar de cercetare penală, precum şi 252 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate amenzi de peste 58.900 lei. De asemenea, 22 permise de conducere au fost reţinute (12 dintre ele pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice).

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii doljeni au desfăşurat o razie de amploare, în judeţul Dolj, pentru creşterea gradului de siguranţă civică prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor  care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cei peste 100 de poliţişti de la formaţiunile de poliţie rutieră, ordine publică, dar şi „mascaţi” de la Serviciul de Acţiuni Speciale s-au axat, în principal, pe identificarea şoferilor care conduc autovehicule în timp ce se află sub influenţa alcoolului. În acest sens, în tot judeţul Dolj au fost instituite 50 filtre rutiere, unde au fost oprite şi verificate aproximativ 1300 autovehicule, astfel fiind legitimate peste 1800 persoane. „Poliţiştii doljeni au constatat 13 fapte de natură penală pentru care au fost întocmite dosar de cercetare penală, precum şi 252 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate amenzi de peste 58.900 lei. De asemenea, 22 permise de conducere au fost reţinute (12 fiind reţinute pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), iar 11 certificate de înmatriculare au fost retrase”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

În cadrul raziei, în jurul orei 01.45, a fost depistat Gabriel R., de 23 de ani, din Băileşti în timp ce conducea un autoturism, în comuna Rastu Vechi, având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Băileşti unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. La ora 01.30, pe strada Dunării, în oraşul Dăbuleni, poliţiştii l-au depistat pe Tomel B., de 40 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism, având o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul orăşenesc Dăbuleni unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La ora 00.45 a fost depistat în trafic Alin P., de 20 de ani, din comuna Desa, Dolj în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Şi pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal. Oamenii legii l-au depistat, în cadrul raziei şi pe Adrian B., de 31 de ani, din comuna Argetoaia, Dolj în timp ce conducea, pe D.J. 606 A în comuna Argetoaia, un autoturism, proprietatea tatălui său, având permisul reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în perioada 24.02.-23.04.2016. Şi în acest caz fost întocmit dosar penal, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.