Finalista din sezonul trecut a Champions League, Tottenham, nu a avut nicio șansă în dubla cu RB Leipzig, din optimi. Fosta adversară a Craiovei din Europa League câștigase în tur cu 1-0, iar pe teren propriu s-a impus și mai clar, cu 3-0. Austriacul Sabitzer, care a marcat și pe ”Ion Oblemenco”, a reușit o dublă, iar suedezul Forsberg, introdus pe parcurs, a stabilit scorul final. Fără Kane și Son, formația lui Mourinho nu a avut replică în fosta Germanie de Est, ajungând la 6 meciuri la rând fără victorie.
Din dubla cu Craiova, din sezonul trecut, RB Leipzig i-a avut titulari acum pe Mukiele, Klostermann, Halstenberg și Sabitzer, în timp ce Poulsen, Forsberg și Mvogo au fost rezerve. Ca o comparație, la Craiova erau atunci pe foaie jucători precum Borța, M. Șerban, Donkor, Burlacu, Briceag, Markovic sau R. Popa.