Când Victor Ponta nu trage cu „coada ochiului” la ce face Matteo Renzi!

0
107

475588321Ceea ce se profilează într-un orizont deloc îndepărtat, pe scena politică din Peninsulă, dar şi de pe malurile Dâmboviţei, aduce a similitudine deplină. Şi fostul premier al Italiei – preşedinte al Consiliului – Matteo Renzi, şi fostul premier al României, Victor Ponta, şi unul şi celălalt bine poziţionaţi, la un moment dat în sondajele de opinie, din ţările lor, şi bune cunoştiinţe, ambii cu aport consistent în numărul actual de eurodeputaţi de centru-stânga din Parlamentul European, plecaţi „prin depunerea mandatului din fruntea guvernelor”, reţin din nou atenţia. Prin ultimele lor demersuri. Îl imită cumva Victor Ponta pe Matteo Renzi? Mai degrabă nu, deşi nu lipsesc anumite asemănări în gesturile lor recente. La Bucureşti, Victor Ponta a ieşit, în ultimele zile, la rampă, cu câteva declaraţii neprietenoase, chiar acide, la adresa lui Liviu Dragnea, succesorul său, la conducerea partidului, după „vacantarea” postului. Bunul lor parteneriat, de odinioară, să nu îi spunem altfel, e deja o amintire. La Lingotto, lângă Torino, Matteo Renzi a pornit, ieri după amiază, la „recucerirea” Partidului Democrat, după ce în decembrie anul trecut, în urma referendumului pierdut, privind reforma constituţională, a demisionat din funcţia de prim-ministru. O cădere brutală. Şi într-un caz şi în celălalt vinovaţi, în egală măsură, de propriile lor căderi. În Italia, Matteo Renzi nu mai este, la 41 de ani, copilul iubit al Toscanei, fostul preşedinte al Consiliului Regional, divina surpriză, de după Silvio Berlusconi. Iar în România, Victor Ponta, tot mai greu de înţeles, inclusiv de ai lui, adică de cei care l-au anturat, dar şi de cei care l-au urmat, vrea ceva deocamdată ascuns, cu o demisie în alb, remisă lui Liviu Dragnea şi alte abureli, în condiţiile în care, deputat social-democrat fiind, problemele cu justiţia nu îi dau deocamdată pace. Nu toate declaraţiile lui Victor Ponta sunt lipsite de sens, dar ilogic este faptul că le exprimă în spaţiul public şi nu în forurile partidului, pe care l-a condus. Matteo Renzi a pierdut un referendum, care trebuia să fie unul tehnic, dar a devenit unul eminamente politic. Scandalul a fost imens. Victor Ponta a plătit factura incendiului de la clubul Colectiv, cu care nu avea nici în clin, nici în mânecă. Paradoxal, Ponta şi Renzi sunt două personalităţi puternice, care se apropie, în planul comportamentului: stil arogant, dezinvoltură, reuşită parţială la guvernare, metode autoritare de conducere. Unul l-a pasat indecent pe Mircea Geoană, celălalt pe Enrico Leta. Italia a spus „no” la referendum, de fapt a dat un covârşitor vot contra sistemului. Românii l-au votat covârşitor pe Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale, în detrimentul lui Victor Ponta. Şi cu asta gata (nu basta). Înfrângerea avea simbolistica ei, similară cu… „momentul Waterloo” – fiecare dintre noi poate avea un asemenea moment – începutul drumului care duce în insula Sfânta Elena. Trebuia să suferi mult după ea. Văicăreala e inutilă, mai ales dezagreabilă. Matteo Renzi se pregăteşte acum asiduu de alegerile primare, din 30 aprilie a.c., pentru a se întoarce în postul de comandant al Partidului Democrat, la Congresul prevăzut pentru luna iunie. Într-o perioadă de criză a stângii în Europa. Nu este exclus să izbutească. Reamintim că a demisionat din fruntea partidului său la 19 februarie a.c.. Victor Ponta nu cere un congres al PSD, conform statutului, pentru legitimarea unei conduceri deplin democratice, şi lasă loc de interpretări, dintre cele mai non-democratice, apte să-l demonizeze şi să-l decredibilizeze, totalmente, spulberând încrederea greu agonisită, ca fost lider.