Peste 1,4 milioane de români suferă de boala cronică de rinichi

0
547

Una din zece persoane suferă de o afecţiune a rinichilor şi anual milioane de oameni mor ca urmare a complicaţiilor cauzate de boli de rinichi. În registrele Agenţiei Naţionale de Transplant figurează 2.146 pacienţi care aşteaptă un transplant de rinichi şi peste 9.000 de dializaţi.

transplantÎn urmă cu aproape 20 de ani, în România existau doar 35 de centre de dializă, toate de stat, unde erau trataţi cei circa 1.200 de bolnavi. De atunci şi până acum, numărul centrelor de dializă a crescut semnificativ, doar în ultimii opt ani fiind înfiinţate 80 de centre noi. Totodată, numărul total al bolnavilor aflaţi în tratament la sfârşitul fiecărui an (bolnavi prevalenţi) a crescut continuu.

În contextul creşterii numărului de pacienţi cu diabet zaharat de tip II şi cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezintă principala cauză a bolii cronice de rinichi. Conform estimărilor specialiştilor, diabetul reprezintă o creştere de aproximativ 12 ori a riscului de boală cronică de rinichi stadiul terminal. Gradul de afectare a funcţiei renale a persoanelor diagnosticate cu diabet creşte progresiv de la 7,3% în momentul depistării bolii până la 17,3% după cinci ani, ajungând după 15 ani la 28%. Riscul pacientului cu afectare renală rămâne unul cardiovascular în toate cele cinci stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul acestora fiind cea de inimă.

Peste 8.000 de români fac dializă

Conform statisticilor medicale, mai mult de 8.000 români sunt trataţi prin dializă. Devine, însă, tot mai problematic faptul că numărul cazurilor grave este în creştere de la an la an. Aşa se face că tot mai mulţi bolnavi ajung la medic în ultimul stadiu al bolii de rinichi, când singurele soluţii de tratament sunt dializa sau transplantul renal, cel din urmă foarte greu de realizat, pacienţii fiind nevoiţi să aştepte pe liste, de cele mai multe ori, ani de zile. Boala cronică de rinichi se manifestă iniţial prin pierderea de proteine şi, ulterior, prin reducerea progresivă a funcţiei renale. Ca manifestări, acestea sunt puţin evidente la debut, dar devin invalidante în stadii avansate, pentru menţinerea în viaţă a bolnavilor, fiind necesară dializa sau transplantul renal, care sunt extrem de costisitoare. Din acest motiv, boala cronică de rinichi este considerată a fi o problemă de sănătate publică cu importante implicaţii atât din punct de vedere social cât şi economic şi cu un impact semnificativ asupra bugetului alocat sănătăţii.

Obezitatea, unul din factorii de risc

transplant 1Obezitatea este un important factor de risc pentru apariţia afecţiunilor renale. Atât obezitatea, cât şi bolile renale, pot fi însă în mare măsură prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, ce presupune exerciţiu fizic şi alimentaţie corectă. Anul acesta, Ziua Mondială a Rinichiului a promovat educaţia în ceea ce priveşte consecinţele dezastruoase ale obezităţii şi asocierea acesteia cu bolile renale, recomandând adoptarea unui stil de viaţă echilibrat şi măsuri de sănătate publică menite să transforme prevenţia într-o opţiune accesibilă.

În România, specialiştii sunt de părere că ne confruntăm cu o creştere a prevalenţei bolilor cronice de rinichi şi cu o tendinţă de subdiagnosticare a acestora. O persoană îşi poate pierde până la 90% din funcţia renală înainte ca primele simptome ce indică boala cronică de rinichi să apară. Această afecţiune este de cele mai multe ori asimptomatică şi câteodată este diagnosticată în stadii avansate. Boala cronică de rinichi presupune o degradare progresivă a funcţiei renale, ireversibilă când este identificată în stadii avansate, de aceea prevenirea şi diagnosticarea precoce devin obiective esenţiale.

În România, obezitatea a avut un trend ascendent de când a început să raporteze această afecţiune, astfel încât în perioada 1995-1999, ţara noastră a fost încadrată de Asociaţia Internaţională de Studiu a Obezităţii în grupa ţărilor europene cu proporţia obezităţii cuprinsă între 15-19,9%, iar în perioada 2000-2008 în cea cu obezitate între 20-24,5%. În prezent procentul celor care au obezitate a ajuns aproape de 50 la sută.