CSU, amical cu georgienii de la Zugdidi

0
376

Dacă programul de duminică a fost mai lejer, cu un antrenament, doar pentru cei care n-au prins minute destule în amicalul cu Varna şi o plimbare la mall, Stângă a programat ieri două şedinţe de pregătire pe terenurile din complexul Kaya Riu. Astăzi, de la ora 15, chiar în locul de antrenament, va avea loc amicalul cu georgienii de la Baia Zugdidi. După mai multe remedii încercate de staff-ul CSU, care nu au avut efect, Pleşan şi Izvoranu au fost trimişi în Serbia, la o clinică din Belgrad, pentru a se trata, revenirea lor pe teren fiind anticipată chiar la reluarea campionatului. Ieri s-au antrenat normal şi Sin, Precup şi Câju, doar Adrian Ionescu având program separat. După un stagiu de pregătire cu naţionala U17, Andrei Ivan a revenit sub comada lui Stângă. Cu naţionala under 17, Ivan a jucat într-un 1-1 cu Dinamo Moscova şi un 0-0 cu Amkar Perm.

 

 

Un uriaş sârb întăreşte defensiva olteană

În cantonamentul alb-albaştrilor de la Kaya Riu s-a alăturat şi fundaşul sârb transferat de la Jagodina (locul 3 în Serbia), Vukasin Tomic. În vârstă de 26 de ani, stoperul de picior drept a fost căpitanul câştigătoarei Cupei Serbiei de anul trecut şi a fost împrumutat pentru o perioadă la FC Taraz, în Azerbaidjan. „Am fost convins de obiectivele şi condiţiile celor de la Craiova şi sper să pun umărul la îndeplinirea obiectivului de a promova” a spus Tomic, care are o statură impresionantă (1,98 metri) şi implicit un bun joc de cap. „Are calităţi foarte bune fizice şi se descurcă bine şi cu mingea la picior. O să ne ajute mult, atât acum, dar mai ales în Liga I” l-a prezentat Silvian  Cristescu pe Tomic.

 

Geolgău. „Îl vom legitima pe Craioveanu”

Gheorghiţă Geolgău a confirmat faptul că Gică Craioveanu va fi legitimat pentru a se retrage într-un meci oficial la Craiova, chiar dacă săptămâna aceasta Craioveanu va împlini 46 de ani. „Totul a pornit de la meciul pe care l-am avut împotriva celor de la FCU şi de reacţia unora dintre suporteri, a căror reacţie l-a impresionat negativ. A pornit ca o glumă, dar el mi-a spus că vorbeşte foarte serios că vrea să mai joace pentru Craiova, drept pentru care i-am făcut propunerea să-l legitimăm, să evolueze într-unul din meciurile de pe final de stagiune. El este unul dintre jucătorii emblematici din ultimii 25 de ani ai Craiovei. De asemenea, avem alt plan, înainte de a se demola stadionul vom juca un meci de adio, la care să participe fotbaliştii care au evoluat în tricoul Universităţii din 67 până acum”. Costin Curelea s-a arătat încântat de legitimarea lui Gică Craioveanu, declarând că ar fi încântat să joace alături în atacul Craiovei.  „Mi-ar face plăcere să fac cuplu cu Craioveanu în atacul Universităţii, şi pentru 15 minute. Ar fi frumos să sărbătorim împreună promovarea la ultimul meci. L-am văzut jucând. Craioveanu este un jucător de mare valoare, un stângaci foarte bun, un fotbalist foarte complex“.

 

Şerban, recomandat de Hagi

Prezent în tribunele arenei „Mardan” pentru jocul Şahtior – Pandurii, Gică Hagi s-a referit şi la jucătorul transferat de CS Universitatea de la Viitorul, Ionuţ Şerban. „Este este un băiat bun, cu calităţi, joacă şi în centru şi pe bandă. Trebuie să aibă mai mult nerv, mai multă ambiţie, pentru că talent are. Noi am optat să-i păstrăm pe Băluţă şi Năstăsie şi i-am dat drumul lui. Îi doresc să aibă succes la Craiova“ a spus „Regele”.

 

Fiica lui Balaci, în preajma alb-albaştrilor

În hotelul din Belek unde este cazată delegaţia CS Universitatea se află şi fata cea mică a lui Ilie Balaci, Liana, care a devenit antrenoare de tenis, după ce a fost nevoită să-şi încheie prematur cariera din cauza accidentărilor. Soţia tenismenului Adrian Ungur era încântată de performanţa echipei de FedCup a României, dar a vorbit şi despre fotbalul craiovean. „Am suflet Universitatea Craiova în primul rând datorită tatălui meu, care a reprezentat Craiova Maxima. Am auzit despre rivalitatea echipelor din Craiova, dar eu le doresc ambelor să facă performanţă”.

 

Un titlu la tenis luat cu ajutorul Craiovei

Jucătorii Craiovei i-au făcut galerie unei tenismene românce care s-a impus într-un turneu futures disputat pe baza din complexul Kaya Riu. Patricia Ţig a trecut în finală cu 2-1 la seturi de o jucătoare din Rusia, care şi ea a avut suporteri, de la echipa secundă a clubului Krâlia Sovetov Samara. De asemenea, staff-ul medical al oltenilor i-a oferit asistenţă Patriciei pe toată durata turneului. „Acest titlu îl dedic şi celor de la Craiova, fără ajutorul cărora aş fi abandonat din primul tur” a spus Patricia, ai cărei cei mai înfocaţi suporteri au fost Curelea, Patriche şi Pătraşcu.