Uraganul Irma, avansat din nou la categoria 4, se află la 115 km de arhipelagul Florida Keys

0
452

uraganUraganul Irma a fost avansat din nou la categoria 4 în timp ce se apropie de statul american Florida Keys, a anunţat duminică Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA, informează AFP. Uraganul se află la circa 115 km sud-sud-est de arhipelagul Florida Keys, cu o viteză a vântului de 210 km/h, relatează Reuters. După ce a provocat numeroase distrugeri în centrul şi estul Cubei, uraganul Irma, la acel moment de categoria 3, a început sâmbătă seară să se îndrepte spre Florida însă intensitatea sa a crescut. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reamintit sâmbătă populaţiei “enorma putere distructivă” a uraganului Irma şi a cerut tuturor celor aflaţi pe traiectoria acestuia să urmeze instrucţiunile autorităţilor şi să plece din calea furtunii. Una dintre cele mai devastatoare furtuni apărute în Oceanul Atlantic în ultimul secol, Irma va genera cel mai probabil pagube materiale majore, din cauza vânturilor sale puternice şi a inundaţiilor care vor lovi Florida, al patrulea cel mai populat stat american. Autorităţile locale au îndemnat peste 5,6 milioane de persoane (un sfert din populaţia totală din Florida) să evacueze acest stat american. Irma va ajunge în Statele Unite la doar două săptămâni după ce uraganul Harvey, inclus în categoria 4, a lovit statul Texas, ucigând 60 de persoane şi provocând pagube materiale ce au fost estimate la 180 de miliarde de dolari în Texas şi Louisiana. Peste 190.000 de locuinţe din statul Florida au rămas fără electricitate din cauza uraganului Irma, a anunţat compania de distribuţie a energiei electrice FPL pe site-ul său, informează agenţia DPA.