Pentru un nou tratat franco-german

0
23

Semnat la 22 ianuarie 1963, tratatul franco-german a fost prefaţat de două vizite importante: cea efectuată în iulie 1962 în Franţa de cancelarul Konrad Adenauer, al cărei punct culminant l-a constituit o discuţie prelungită, în Catedrala din Reims, şi, două luni mai târziu, vizita generalului de Gaulle în Germania, marcată de un discurs în faţa tineretului german la Ludwigsburg. Concilierea franco-germană se apreciază, pe bună dreptate, este fără echivalent în lume. Ceea ce este perfect. Dar mai rămâne în prezent tratatul de la Elysee? Sau este suficient un calendar obligatoriu de întâlniri la nivel înalt, care asigură o strânsă cooperare între cele două guverne şi numeroase schimburi de delegaţii la nivel de tineret, organizate de oficiul franco-german creat în acest scop. Ar trebui mers mai departe, dar Angela Merkel şi Francois Hollande nu par convinşi. Desigur, anunţul se va face în ianuarie 2013, dar el va fi esenţialmente simbolic. Într-un moment de criză euro, când Europa se întreabă în privinţa integrării sale politice, cuplul franco-german nu are timp să fie mai ambiţios? Nu gândeşte european? Ar fi o funestă eroare. Dacă Franţa, cât şi Germania, nu au vocaţie să conducă Europa, atunci cooperarea lor trebuie să servească ca model pentru alte ţări. Există şi întreb’ări incomode. De pildă, de ce, după 50 de ani de la tratatul de la Elysee, cooperarea militară dintre cele două ţări rămâne ezitantă? De ce nu au nici o ambasadă comună? De ce la ONU şi G20 ambele ţări sunt incapabile să vorbească pe o singură voce? De ce îşi fac concurenţă în Magreb şi Orientul Apropiat? De ce nu au aceleaşi impozite comune la societăţile comerciale? De ce problemele energetice sunt contradictorii? De ce în sânul EADS naţionalitatea conducătorilor continuă să primeze competenţei lor? Şi lista aceasta, deloc exhaustivă, rămâne interesantă doar pentru electoratul naţional al fiecăreia dintre cele două ţări. Din motive demografice, Germania se pregăteşte pentru un mâine dificil. Franţa nu este în măsură să se reformeze fără stimuli exteriori. Dacă vor să conteze în faţa SUA şi a ţărilor emergente, ambele ţări trebuie să-şi întărească cooperarea în toate domeniile. O astfel de mutare ar crea o dinamică reală în Europa. Celebrând trecutul nu este suficient pentru a intra în istorie, e nevoie de un nou tratat. „Prietenia noastră inspiră Europa. Noi nu vrem să dăm lecţii. Vrem, pur şi simplu, să fim un exemplu”, a spus Francois Hollande. La rândul său, cancelarul german a lăudat relaţia esenţială dintre Franţa şi Germania, subliniind că nu este exclusivă şi oricine se poate asocia. „Europa continuă să se confrunte cu o criză şi avem nevoie de o uniune economică şi monetară, ceea ce este o muncă herculiană, dar Europa este capabilă. Şansa noastră este să fim uniţi”, a spus Angela Merkel. Care a concluzionat: „Es lebe die Deutsche Franzosiche Freundschaft”, reprezentând ceea ce generalul de Gaulle lansase în 1962, în cursul unei vizite de stat în Germania: „Vive l’amitie franco-allemande”.