Romii din Craiova, între migrarea în SUA, educaţie şi drepturi statutare

0
173

Este o etnie foarte numeroasă, practic cea mai mare, după ultimele rezultate ale recensământului naţional. Vorbim de cea romă, care, prin reprezentanţii ei, ne-au dus faima peste hotare, dacă amintim numai de Mădălin Voicu,  Ilie Dumitrescu, Mircea Lucescu, Marius Lăcătuş, Romica Puceanu, Gabi Luncă, Ştefan Bănică, Mihai Mihalache etc. În ultimul timp, se observă o migraţie a etnicilor romi în Statele Unite ale Americii, iar despre acest aspect vom discuta, într-un interviu, cu Romeo Tiberiade, preşedintele Partidei Romilor – „Pro Europa”. Foarte volubil, deschis dialogului, cu atât mai mult cu cât este şi absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, Romeo Tiberiade spune lucrurilor pe nume.

romeo tiberiade
Romeo Tiberiade

   – De mai mulţi ani, există o migraţie în S.U.A. din partea romilor. De ce ?

Nu vorbesc pentru toţi romii, ci pentru majoritatea care a plecat în S.U.A., care a considerat că acolo vor găsi un loc unde să se regăsească, unul în care drepturile le vor fi recunoscute.

– La ce drepturi vă referiţi?

Să aibă un acces real şi liber la educaţie, care este, din punctul meu de vedere, cel mai important lucru.

– De ce consideraţi că educaţia este cel mai important lucru?

Educaţia este primul pas către integrare şi trăire într-o societate normală. Ea înseamnă un comportament bun al omului în societate, civilizaţie. Bătrânii spuneau că „dacă ai carte, ai parte” şi aveau dreptate. Educaţia nu se face într-o seară, ci trebuie să se lucreze cu părinţii, fiindcă ei îi îndrumă pe copii.

Credeţi că în România, în ultimii ani, copiii romi nu au acces la educaţie?

Din cercetările ultimilor 15 ani, cu privire la accesul în sistemul educaţional, s-a constatat că ai noştri nu sunt primiţi în liceele bune, acolo unde sunt elevi ai majoritarilor.

– Cum aţi constatat acest lucru?

În urma mai multor sesizări, făcute de minoritatea romă, am auzit că elevii noştri nu au fost primiţi la şcoală normală. Mi-am pus mai multe întrebări şi, până nu a venit fiul meu cel mare, Ahmed, nu credeam. L-am văzut că e trist, nu mai mânca şi nu ştiam despre ce este vorba. Era elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu”. Mi-a spus că a fost făcut „cioară” şi nu mai avea curaj. Nici nu ştiam, atunci, cu cine să iau legătura. Nu mai spun că, fiind în parc, cu un câine, a fost bătut. Şi la şcoală era umilit.

– În ce fel aţi reacţionat?

Eram, în acei ani, şi mediator şcolar. I-am spus să stea liniştit. Ulterior, au venit cele două fete gemene ale mele, mai mici decât băiatul, erau în clasa a V-a, care m-au rugat să le transfer de la Şcoala nr. 13, actuala „Anton Pann”, la una de elită, deoarece doreau să aibă şi colegi români. Am avut multe probleme până să rezolv situaţia. Am fost purtat pe drumuri, atunci era inspector general adjunct domnul Gîdăr (Alexandru Gîdăr – n.r.) şi am ajuns până la Ministerul Educaţiei Naţionale, sau cum îi zicea atunci, şi am reuşit transferul.

– Ce s-a întâmplat cu băiatul şi cu fetele?

Băiatul a plecat din ţară, iar fetele şi-au urmat cariera profesională. Izabela, cred că o şi ştiţi, este la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, obţinând şi o bursă în S.U.A., iar cealaltă, Isaura, este studentă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.

– Ce vă mai nemulţumeşte?

Şi copiii mei, şi eu, personal, am avut dificultăţi pentru a merge în cluburi sau restaurante. Ni s-a spus mereu că patronii îşi rezervă clienţii. Întrebam şi ne răspundea că ori facem abonamente, ori ne facem rezervări. Şi eu, şi soţia mea suntem ţigani tradiţionali şi îmi era, de foarte multe ori, ruşine că nu o pot scoate într-un restaurant. Întreb şi eu, ca oricare om, nu suntem toţi egali?

– Spre final, ca să ne întoarcem la începutul discuţiei, de ce în S.U.A, nu în Europa, şi ce mesaj aveţi de transmis?

Acolo cred că oamenii noştri au mai multe şase de reuşită, unde li se recunosc şi drepturile. Dar, ca şi mesaj, transmit că iubesc România, iubesc Craiova, îi ador pe toţi românii cu care iau contact şi voi lupta tot timpul ca, pentru  membrii etniei mele, să le fie recunoscute drepturile. Cred că fiecare cetăţean al acestei ţări să conştientizeze, indiferent de etnie că are şi drepturi şi obligaţii.