Preşedintele american, Donald Trump, are deja bătaie mare de cap, exacerbată chiar, cu câmpul democrat, după ce în conferinţa de presă de miercuri, 8 ianuarie a.c. la Casa Albă, a anunţat că nu există nici un rănit şi nici o victimă, în atacul cu rachete din noapte precedentă asupra bazelor americane, Aid al Assad din vestul Irakului şi Erbil din nordul aceleiaşi ţări –ţinte evidente pentru represalii-, dovadă a eficacităţii sistemului american de alertă. A anunţat imediat noi sancţiuni economice asupra Teheranului, fără a omite critici vehemente asupra administraţiei Obama, care a finanţat rachetele care au lovit bazele americane, şi în 2016, satisfăcută de semnarea acordului nuclear de către Teheran, a ridicat sancţiunile financiare. Ieri, Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat prin Nancy Pelosi, asupra unui text vizând împiedicarea preşedintelui Donald Trump de a declara război Iranului. Este vorba de o rezoluţie vizând limitarea acţiunilor militare privind Iranul. Pe fond, Nancy Pelosi a considerat că loviturile militare „disproporţionate şi provocatoare” au fost decise fără consultarea Congresului. Mai mulţi membri ai opoziţiei democrate s-au întrebat asupra legalităţii loviturilor pentru eliminarea lui Soleimani, punând la îndoială realitatea iminentă, a atacurilor preparate de generalul iranian contra intereselor americane. În spatele uşilor închise, secretarul de stat al Apărării americane, Mark Esper, şi şeful diplomaţiei Mike Pompeo, au oferit informaţii unor aleşi ai Congresului. Şi fostul candidat, în alegerile primare republicane, contra lui Donald Trump, Ted Cruz, a spus că a primit “un volum considerabil de informaţii privind ameninţările iminente” care vizau “americani, militari, sau Orientul Mijlociu”. Este clar că confruntarea dintre democraţi şi Donald Trump este alimentată mai nou şi de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Unde interesele americane devin tot mai expuse. Numeroase grupări paramilitare aliate Teheranului, între care Hezbollahul, miliţiile irakiene, miliţiile şiite ar putea reacţiona în orice moment. Cyber-atacurile iraniene, pe de altă parte, ar putea viza baze militare, situri petroliere sau centrale electrice. Răpirile, asasinatele, luarea de ostatici dintre resortisanţii americani completează o gamă de acţiuni psihologice. Ceea ce s-a petrecul la ambasada americană din Benghazi –Libia- în 2012 s-ar putea reproduce. Miliţiile teroriste vor clama răzbunarea lui Soleimani. Şi raidul contra generalului iranian este întors pe toate feţele de analiştii militari, reînviate fiind tensiunile între o regiune a lumii particular instabilă. Şi confruntările s-ar putea propaga până în strâmtoarea Ormuz, teatrul unor operaţiuni vara trecută. Expuse sunt Arabia Saudită, dar şi Israelul, aliaţi statornici ai SUA şi adversari ai Iranului în configuraţia actuală. De altfel, reacţia premierului Benjamin Netayahu n-a întârziat, prevenind Iranul de un răspuns teribil. Situaţia este cu adevărat sensibilă. „Nu căutăm nici escaladarea, nici războiul, dar noi ne apărăm contra oricărei agresiuni” a declarat pe Twitter şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif. Ceva mai târziu, Gardienii Revoluţiei, care controlează arsenalul de rachete al Republicii Islamice, au anunţat printr-un comunicat cu accent marţial lansarea a zeci de proiectile în direcţia bazelor americane, botezând operaţiunea cu numele „martirului” Qassem Soleimani. Paradoxal, postura de comandant-şef nu este văzută ca un argument electoral convingător pentru Donald Trump, în sensul că nu beneficiază de un reflex patriotic în rândul opiniei publice. Chiar dacă nu ceea ce se vede trebuie luat în seamă, devine evident că se depun, în plan diplomatic, pe toate canalele, strădanii susţinute pentru neescaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, şi aşa la o cotă destul de ridicată.
