B. Burcea refuză naționala și îl mitraliază pe Ryde: “Ne-a dus în lumea a treia”

0
683

Considerat cu cele mai mari şanse să preia naţionala feminină de handbal a României, antrenorul lui SCM Craiova, Bogdan Burcea, a refuzat propunerea Federaţiei, motivul invocat fiind că antrenorii român nu beneficiază din partea FRH de acelaşi sprijin şi aceleaşi condiţii de care au avut parte tehnicienii străini. Bogdan Burcea este autorul celei mai mari performanţe din istoria sportului de echipă din Bănie: cucerirea Cupei EHF, în 2018, cu SCM Craiova.  Bogdan Burcea spune că preşedintele FRH, Alexandru Dedu, nu ar trebui să schimbe regulile când vine vorba de a numi un selecţioner român, şi să nu-i permită să antreneze şi o echipă de club. Precedenţii selecţioneri, spaniolul Marin Ambros şi suedezul Thomas Ryde, au pregătit România în paralel cu echipe de club: Gyor, respectiv CSM Bucureşti. „Nu voi prelua naţionala, cel puţin nu acum. Concret, au fost multe lucruri care nu mi-au convenit. Au fost multe persoane care au spus că sunt antrenorul potrivit pentru a prelua naţionala, dar, fiind o persoană incomodă şi capricioasă, nu pot face acest pas, fiindcă vreau să ni se acorde şi nouă, românilor, respectul şi sprijinul de care au avut parte străinii. Nu m-aţi văzut să lăcrimez că nu sunt selecţioner! Am mai fost la naţională, am văzut cum e, chiar dacă din postura de secund. I-am spus lui Florin Pera că nu vreau să vin în tandem cu el, să ne rupem gâtul împreună, să zică lumea că-şi rupă gâtul copiii lui Tadici. Oricare dintre colegii mei va face mai mult decât s-a făcut şi trebuie să-l susţinem necondiţionat, cu tot ce putem, pe următorul selecţioner. Preşedintele Dedu nu poate schimba regulile în timpul jocului. Ryde şi Ambros erau antrenori şi la echipe de club când au preluat naţionala, de ce ar fi altfel acum, cu un antrenor român?” a spus Bogdan Burcea.

Bogdan Burcea consideră că naţionala României are şanse reale de a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, chiar dacă turneul de calificare se va disputa în Muntenegru. Burcea mizează pe calitatea Cristinei Neagu şi spune că ar trebui făcută o selecţie atentă pentru acest turneu. România este în grupă cu Norvegia, Muntenegru şi Coreea de Nord, iar primele două clasate se vor califica la Olimpiadă. „Sper să ducem România la Olimpiadă şi la Europene. Eu cred că avem şanse să ne calificăm. În primul rând vom avea parte de o Cristina Neagu în formă excepţională. Celelalte fete trebuie motivate şi selecţionate atent, nu trebuie să luăm handbaliste care joacă dur şi primesc eliminări, trebuie să avem jucătoare tehnice, care joacă rapid, fiindcă turneul final este în Muntenegru. Sunt jucătoare care au performat şi care nu au lipsit de la naţională. Vom întâlni cea mai slabă echipă a Muntenegrului din ultimii 15 ani, cel puţin la linia de 9 metri, şi cea mai slabă echipă a Norvegiei din ultimii 25 de ani” a spus Bogdan Burcea.

„Ryde ne crede pe toţi nişte dobitoci”

Bogdan Burcea a fost unul dintre principalii contestatari ai lui Thomas Ryde inclusiv în timpul Mondialului din Japonia. El a lansat acuze grave la adresa antrenorului suedez şi de această dată, mai ales după ce Ryde a luat măsura de a da în judecată FRH, motivul fiind că respectiva comisie, care l-a concediat, nu este abilitată să facă acest lucru, având atribuţii numai la nivel de copii şi juniori.

„Şi eu puteam ocupa un loc 10-12 la Mondiale şi dacă stăteam cu spatele la meciuri! Ryde ne crede pe toţi nişte dobitoci! A spus în faţa Comisiei că dacă noi considerăm că trebuie să plece, atunci va pleca. Acum ce face, ne dă în judecată? Putem noi să-l dăm în judecată! Comisia care l-a demis pe Ryde nu l-a validat niciodată. Ilegal a fost că a primit al doilea mandat. Mai bine i-ar face statuie preşedintelui FRH, fiindcă l-a pus selecţioner! Poate să plece în vacanţă 20 de ani cu banii pe care i-a luat de la Federaţie. Sau poate 40 de ani, că ne dă şi în judecată! Nu e exclus, la tupeul lui, se poate orice. Este o pată ruşinoasă pe istoria handbalului românesc ce s-a întâmplat la Mondiale, Ryde ne-a dus în lumea a treia a handbalului. Putem să-l dăm noi în judecată, că a lipsit la meciul cu Suedia, unul decisiv, a pregătit meciul Costică (secundul naţionalei, Costică Buceschi, n.r.). Cea mai bună decizie care s-a luat este că a plecat Ryde” a fost discursul furibund al lui Bogdan Burcea.

Vrea o echipă formată exclusiv din românce

Bogdan Burcea a ţinut să precizeze că din vară vrea să aibă la Craiova o echipă formată exclusiv din jucătoare din ţară, urmând să renunţe la handbalistele străine pe care le mai are în lot: Dzhukeva, Havronina, B. Klikovac şi Nikolic. Burcea a prezentat situaţia lotului la început de an, anunţând că are câteva jucătoare accidentate, dar şi că vor mai veni încă 3 handbaliste, prima urmând să ajungă în următoarele zile. „Vreau să am numai rămânce în echipă de la anul, este un obiectiv de-al meu, aşa că şi Nikolic va pleca. Oricum, Nikolic, Ţicu şi Zamfir vor mai fi odihnite, fiindcă ele au jucat 90 % din meciurile de acum doi ani şi am plătit scump acea performanţă. Adina Cace este o jucătoare cum rar am văzut, are un simţ al porţii extraordinar. Sunt îngrijorat de portari, fiindcă doar pe alocuri m-au mulţumit în acest sezon. Zamfir, Ţicu, Şelaru au contract şi la anul, vor urma şi altele să prlungească în perioada următoare. Şelaru şi Havronina vor rata restul sezonului, deoarece s-au operat. Tătar şi Chetraru sunt şi ele indisponibile. Totuşi, cu revenirile din lot şi cu achiziţiile, cele 3 jucătoare pe care le aştept, vom fi o echipă greu de învins. Nu trebuie să mai facem paşi greşiţi, am calculat că trebuie să obţinem 30 de puncte din cele 42 care mai sunt în joc” a spus Burcea.

Cheamă suporterii la meciul cu Rapid: „Vin 200 de giuleşteni”

Primul meci al anului pentru SCM Craiova va fi dumincă, de la ora 11, în Sala Polivalentă, contra formaţiei Rapid Bucureşti. Deşi se anunţă un meci facil, contra ultimei clasate, Bogdan Burcea face apel la suporteri să vină în număr mare, deoarece în Bănie sunt aşteptaţi circa 200 de fani giuleşteni. „Este un meci periculos, fiindcă este primul pentru noi după Sărbători. Le-am specificat fetelor că Rapid s-a întărit, deoarece vrea să supravieţuiască în Liga Florilor. Am înţeles că vor veni 200 de suporteri ai Rapidului de la echipa de fotbal şi fac apel la fanii noştri să vină în număr cât mai mare şi sper să fie spectacol în tribune, sper să avem mai mulţi suporteri noi. Va fi un meci încrâncenat, dar nu avem voie să facem paşi greşiţi” a declarat Burcea.