În ultima lună, peste 1.700 de persoane, luate sub supraveghere de Poliţia Română

0
299

În perioada 1 – 30 septembrie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.740 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 340 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar față de 1.400 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar. În prezent, se află în supraveghere 15.162 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 2.107 se află în arest la domiciliu, 13.030 se află sub control judiciar, iar față de 25 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune. Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune de către organele judiciare este de 3.950.000 de euro și 210.040 de lei. Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă.