O ţintă foarte precisă!

0
265

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca foştii preşedinţi de ţară, care au colaborat cu Securitatea, să nu mai beneficieze de indemnizaţie, casă, maşină, pază şi alte beneficii conferite de statutul deţinut. Legea a trecut cu 264 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 11 abţineri. A fost adus de fapt un amendament la Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României. Ţinta precisă a acestei „corecţii” la legea menţionată este, se subînţelege, Traian Băsescu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis pe data de 20 septembrie 2019 cererea CNSAS de a-l declara colaborator al fostei Securităţi. Secţia de contencios administrativ, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit, la începutul anului, data de 5 noiembrie a.c. pentru începerea judecării recursului formulat, în dosarul în care fostul preşedinte a fost acuzat de poliţie politică. Traian Băsescu este în prezent eurodeputat, după ce într-o împrejurare, la celebra emisiune a lui Paul Grigoriu, „Sfertul academic”, susţinea că plecând de la Cotroceni, la 63 de ani, după două mandate, nu se mai întoarce în politică, pentru nimic în lume. Şi s-a ţinut… de cuvânt. A dezvoltat, în acel context, o mică şi emoţionantă tiradă despre importanţa funcţiei de preşedinte. Personalitate complexă şi norocoasă, cum a fost de-a lungul vieţii, Traian Băsescu n-a putut rata ocazia de a deveni şi eurodeputat. Un detaliu esenţial: în decembrie 2006, Traian Băsescu –în calitatea sa de preşedinte al ţării- condamna în baza Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, elaborat de „comisia Tismăneanu”, regimul ilegitim şi criminal, în care… slujise în calitatea de căpitan al „Biruinţei”, vasul amiral al înecatei flote româneşti şi mai apoi ca şef al agenţiei Navrom de la Anvers (1987-1989) regimul incriminat. N-a explicat în nici o împrejurare ce condiţii trebuiau îndeplinite de un brav român pentru aşa ceva. În cele două volume ale lui Radu Călin Cristea, din păcate plecat dintre noi, „Împăratul cu şapcă” (RAO, 2017), cu acurateţea unui scaner, este narată perioada Traian Băsescu, care pe parcursul mandatului de preşedinte nu i-a scutit pe Dan Voiculescu de anetema de „Felix” şi nici pe Crin Antonescu, deşi mai timid, în legătură cu un nume de cod „Porumbacu”. Contestat, de altfel, de fostul lider liberal. Surmontând cu aplomb faptul că într-o confruntare electorală, pentru funcţia de primar general al Capitalei, cu George Pădure, se acuzaseră reciproc de a fi colaborat, cum era şi normal, cu organele. E drept, pe apă, Traian Băsescu avea un grad mai mare decât George Pădure. Numai că dacă unii au rău de mare, Traian Băsescu avea rău de uscat, unde a împărţit nemilos asistenţa în două, pro şi contra, lăsând puţin loc nuanţelor intermediare. Ca o părere, şi comunismul şi anticomunismul postcomunist al lui Traian Băsescu au fost… o farsă. Ca şi în multe alte cazuri. Verdictul Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţat după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a stabilit pe bază de noi probe că fostul preşedinte al ţării, timp de două mandate, şi-a cam turnat colegii de facultate, semnând note informative cu numele conspirativ „Petrov”. La proces, Traian Băsescu a declarat că nu a ştiut că serviciul de contrainformaţii al armatei era unul şi acelaşi lucru cu fosta Securitate. În traducere liberă şi-a imaginat că e moral să-ţi torni colegii de la Institutul de Marină, la contrainformaţiile militare, nu la Securitate, motiv pentru care unii şi-ar fi pierdut viza de ieşire din ţară, fiindcă nu se făcea gaură în cer. Orice acuză viforoasă e tardivă. Exersându-şi darul vorbirii până la leşin, a lăsat darul gândirii pradă abstinenţei totale. Nimeni n-a crezut vreodată că Traian Băsescu este o trestie gânditoare, dar ipostaza sa de bâtă cinică a avut multe riscuri şi a creat destule necazuri, chiar unor apropiaţi. Şi povestea este lungă, cu morala ei. La justiţia imanentă facem referire. Ce paradox: procedând în stilul său inconfundabil, Traian Băsescu a băgat CNSAS-ul când în viteza a 5-a, când în marşarier, încât consiliul părea o instituţie la cheremul său. Spre uimirea consilierilor prezidenţiali Belu şi Bitang, a cerut deconspirarea sportivilor ce colaboraseră cu poliţia politică a lui Ceauşescu.