Tudose, despre salariile din MApN: Când ai rectificare pozitivă, nu poate fi vorba de lipsă de bani

0
399

Primul-ministru Mihai Tudose a declarat, ieri, după vizita făcută la Ministerul Apărării Naţionale, că nu se pune problema lipsei fondurilor pentru drepturile salariale ale angajaţilor ministerului, din moment ce rectificarea bugetară va fi una pozitivă.

21125553_876434485856532_2565675868505272377_o-1024x683
Mihai Tudose

         ”Rectificarea pe care domnul ministru de Finanţe Mişa o va prezenta este pozitivă. Când ai o rectificare pozitivă nu pote fi vorba de lipsă de bani pentru lefuri, pensii ş.a.m.d. A fost o alarmă falsă. Am mai spus-o, o mai spun încă o dată: am vorbit, sunt bani”, a declarat Tudose. Premierul Mihai Tudose a mers vineri dimineaţa la Ministerul Apărării, într-o vizită surpriză, la doar câteva zile după ce Adrian Ţuţuianu a demisionat din funcţia de ministru, iar în locul său a fost numit interimar vicepremierul Marcel Ciolacu.

          Premierul Mihai Tudose a ajuns la Ministerul Apărării în jurul orei 12.00. Potrivit unor surse oficiale, premierul discută despre industria de Apărare şi trecerea Institutului Cantacuzino de la Ministerul Sănătăţii, la cel al Apărării Naţionale şi atragerea de 100 de milioane de euro din fonduri europene pentru dotarea institutului.

         Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de vacantare a funcţiei de ministru al Apărării prin demisia lui Adrian Ţuţuianu şi cel de desemnare a lui Marcel Ciolacu în funcţia de ministru interimar al Apărării Naţionale. Ţuţuianu a demisionat marţi din funcţia de ministru, după situaţia privind plata normelor de hrană şi chirie din Apărare.