Lună încărcată, la ITM Dolj

0
412

În luna aprilie Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a efectuat mai multe controale în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei de către angajatori şi salariaţi. În domeniul relaţiilor de muncă au fost 152 de verificări, fiind aplicate 36 de sancţuni contravenţionale, la 26 de agenţi economici, dintre care 14 amenzi la angajatori, în cuantum de 154.000 de lei, şi 22 de avertismente lucrătorilor. Printre abaterile constatate s-au aflat lipsa unor contracte de muncă, nerespectarea prevederilor referitoare la munca suplimentară, repausul săptămânal şi munca de noapte, etc. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 90 de controale , fiind aplicate 16 amenzi în valoare totală de 139.000 de lei. S-a descoperit carenţe în lipsa de instruire a angajaţilor, neconmunicare şi necercetarea unor evenimente, neverificarea echipamentelor de muncă, etc. Au fost 21 de accidente, dintre care două mortale. S-a dispus sistarea activităţii la două societăţi comerciale pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, în urma cercetării unui eveniment, iar la alţi doi agenţi economici s-a luat măsura opririi din funcţiune a trei echipamente de muncă. De asemenea, în săptămâna 22 – 25 aprilie s-au desfăşurat ascţiuni de informare cu privire la respectarea legislaţiei privind ucenicia la locul de muncă, iar pe 24 aprilie au fost organizate două întîlniri, cu ocazia “Zilei internaţionale a victimelor accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale”, la care au participat reprezentanţi de la 48 de societăţi comerciale.