Analistul politic, Cosmin Guşă, nu crede în „viaţa lungă” a actualei construcţii politice, pe motivul principal al exagerărilor, în care persistă USR şi Plus, şi opinează că fezabilă va deveni –cât de curând- o construcţie politică mai largă, de tip PNL-PSD, şi probabil UDMR, deşi în această privinţă „nu e sigur”. Cosmin Guşă probează, de la o vreme suficientă rigoare în analizele sale la DC News, unde este săptămânal invitat, are şi informaţie îndestulătoare pe care ştie să o proceseze, şi nu pare deloc baricadat în idiosincrazii de orice natură. El îşi exprimă încrederea într-un premier tehnocrat, mult mai capabil decât actualul premier. Care însă nu va fi de la PSD, întrucât pentru o asemenea opţiune ar trebui să fie de acord şi Klaus Iohannis. Scenariul nu e imposibil de realizat, dar nici „bătând din palme”. Modelul acesta cu premier tehnocrat îl încearcă acum Italia, unde după demisia guvernului Conte, preşedintele Republicii, Sergio Mattarella l-a invitat pe Mario Draghi (73 ani), ex-preşedinte al Bănii Central-Europene (2011-2019) şi ex-guvernator al Băncii Italiei (2006-2011), tehnocrat de calibru, să încerce formarea unui nou guvern –al 67-lea-, cu care pentru început doar Partidul Democrat, prin liderul său Nicola Zingaretti, şi Matteo Renzi, ex-premier, liderul Italia Viva, sunt de acord, dar nu şi Mişcarea 5 Stele (M5S –antisitem). Modelul italian, dincolo de anvergura lui Mario Draghi, care a salvat Euro ca italian şi e chemat să salveze Italia ca european, nu este de luat în seamă. Şi pentru faptul –deloc simplu- că nu îi avem… pe Mario Draghi şi nici pe Sergio Mattarella ca preşedinte. Oricum un sfătuitor excelent. Pe deasupra, ceea ce se întâmplă în Italia trădează marasmul născut din falimentul forţelor politice tradiţionale. Orice premier tehnocrat, şi am avut de dată recentă experimentul Dacian Cioloş, lipsit de legitimitate democratică, mare lucru nu poate întreprinde. Or, un posibil alt guvern, de fapt un pariu politic, chiar are multe de făcut confruntându-se cu crize precum cea sanitară, cea socială şi mai ales cea economică. „Podul” acesta, destul de improbabil între PSD şi PNL, proiectat în premieră în 2009, este acum greu de realizat, indiferent de câtă disponibilitate, indusă de la Cotroceni, ar afişa la un moment dat liderii celor două partide. Care n-au fost în stare să realizeze coabitări fireşti la nivelul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale din ţară, încât să le vedem fraternizând într-un guvern de mare coaliţie, ca în Germania de pildă, unde şi acolo SPD-ul (social-democraţii) se văd într-o postură deloc confortabilă, înaintea alegerilor parlamentare din toamnă, este greu de crezut. Deşi în politică nu există „niciodată”. Relevantă mi s-a părut, în context exprimarea unui politician cu stagii, şi picioarele pe pământ, liberalul Cezar Preda, care enumera trei motive de „divorţ”: neînţelegerile privind credinţa, familia tradiţională şi averea naţională. Interesantă punctare. Coaliţia actuală va mai avea viaţă, greu de estimat cât timp, oricum până în momentul în care –sufocată de scandaluri interne- va resimţi pericolul în sondajele de opinie. Şi zgomotul din stradă. Gesturile cotidiene sunt neliniştitoare. Pentru moment, aşadar, coaliţia pare gripată, deşi premierul Florin Cîţu ne asigura că nu resimte, la nivelul guvernului, blocaje care să îi facă viaţa amară. Cu toate acestea liderul liberalilor Ludovic Orban l-a contrazis, confirmând chiar ieri, discuţiile contondente din interiorul partidului cu privire la miniştrii USR (Claudiu Năsui –ministrul Economiei, Cristian Ghinea –ministrul Fondurilor Europene şi Vlad Voiculescu –ministrul Sănătăţii, ultimul acuzat că face praf campania de vaccinare). Scenariul lui Cosmin Guşă era valabil imediat după alegeri, dar preşedintele Klaus Iohannis n-a vrut să audă, în ruptul capului, de PSD, şi după cum ne reamintim nu şi-a dorit altceva decât „guvernul său”. Pe care îl are.
