Arestat după ce şi-a băgat în comă fosta soţie

1
562

puscarieUn craiovean de 34 de ani, a fost arestat pe 30 de zile, joi după-amiază, în baza mandatului emis pe numele său de Tribunalul Dolj, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Bărbatul, beat, şi-a bătut soţia, care divorţase recent de el, atât de tare încât femeia a intrat în comă din cauza gravităţii leziunilor suferite, fiind internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Tragedia s-a petrecut în cursul zilei de marţi, 4 octombrie a.c., seara, în cartierul craiovean Lăpuş. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, Felicia Ileana Smărăndache, de 31 de ani şi Ion Cătălin Smărăndache, de 34 de ani, împărţeau încă aceeaşi locuinţă, deşi divorţaseră din luna iunie a.c., cu ei locuind şi mama femeii. În cursul zilei de marţi, bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, pe fondul geloziei, a prins-o pe Felicia, a dus-o în baie şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele. Mama femeii a auzit urletele disperate, a încercat să intre în baie să-l oprească pe agresor, însă n-a reuşit, aşa că a sunat pe 112, anunţând ce se întâmplă. Agenţi ai Secţiei 3 Poliţie Craiova, dar şi jandarmi au ajuns la faţa locului, însă când au reuşit ei să intre în baie, victima era aruncată în cadă, plină de sânge şi inconştientă. A fost solicitată o ambulanţă, medicii au resuscitat-o pe femeie, aceasta fiind transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă. Agresorul a fost ridicat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, procurorul de caz dispunând, miercuri, reţinerea sa pentru 24 de ore. „Agresorul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. Joi a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu. Joi, 6 octombrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestare preventivă pentru 30 de zile a craioveanului: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului SMARANDACHE CĂTĂLIN ION, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6.10.2016 şi până la data de 4.11.2016 inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen. Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul SMARANDACHE CĂTĂLIN ION. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 6.10.2016”, se arată în hotărârea instanţei. Inculpatul a făcut contestaţie, care se va judeca săptămâna viitoare la Curtea de Apel Craiova. Anchetatorii aşteaptă acum să vadă evoluţia stării victimei, în funcţie de care se poate schimba încadrarea juridică a faptei.

1 COMENTARIU

  1. Cum pot sa ii dea drept de constestatie animalului cand si-a bagat sotia in coma si a lasat o fetita de 2 ani pe drumuri nenoricitul asta nici macar puscaria nu o merita nu se gandeste noi familia ei cat putem sa suferim ca viata ei atarna de un fir de ata

Comments are closed.