Spitalul Clinic CF Craiova, renăscut graţie unei echipe de suflet

0
1654

Odinioară, avea un renume, fiind plasat în topul unităţilor medicale din judeţul Dolj, dar şi din ţară. E drept, la acea vreme, finanţarea nu era o problemă, medicii erau respectaţi şi îşi onorau profesiunea cu multă responsabilitate. În urmă cu nici trei ani, Spitalul Clinic CF Craiova, căci despre acesta este vorba, a intrat în vrie, cum spun aviatorii, când pierd controlul la manşă. Datorii imense s-au strâns cu concursul unor persoane, mai mult sau mai puţin dedicate nobilei profesii de medic. Însăşi funcţionarea la stare de avarie a unităţii era pusă în discuţie, de vreme ce furnizorul de energie electrică pregătise „stingerea” la propriu. Aşadar, vremuri întunecate, cu nori grei deasupra spitalului. Dar, undeva, cineva a decis că s-a ajuns prea departe cu amatorismul. Şi nu a greşit când a mizat pe o nouă echipă.

  spitalul cfrNu de puţine ori, a fi medic şi, în acelaşi timp, şi manager al unei unităţi spitaliceşti, s-a dovedit a fi un amestec fertil pentru interese de grup; că e greu să sabotezi de unul singur – îţi mai trebuie semnăturile de la Economic, Achiziţii, etc. A fost şi cazul, până acum aproximativ doi-trei ani, al Spitalului Clinic CF Craiova. Îngropat în datorii incredibil de mari, acest spital a reuşit în ultima vreme să respire, cu calmitate şi într-o cadenţă normală a activităţii medicale.

  A fost nevoie de un nou management, de o echipă dedicată interesului comun şi mai puţin unor mărunte aspiraţii pecuniare. Odată cu venirea, în decembrie 2015, la conducerea spitalului a dr. Lucreţiu Radu, cadru universitar al U.M.F. Craiova, s-a simţit că toată lumea trage la aceeaşi căruţă. Rezultatele nu au întârziat să apară. La 2 august 2016, Spitalul Clinic CF Craiova primeşte, pentru o perioadă de 5 ani, acreditarea din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate! „Această acreditare reprezintă confirmarea faptului că Spitalul Clinic CF Craiova este în măsură să asigure, tuturor pacienţilor care se adresează acestei unităţii medicale, servicii medicale de înaltă calitate!”, ne-a precizat la acea vreme şef lucrări dr. Lucreţiu Radu, manager al Spitalului Clinic CF Craiova.

În echipă stă toată performanţa

lucretiu radu
Lucreţiu Radu

  Au urmat investiţii majore în dotările de specialitate, moment în care a fost pus în funcţiune cel de-al doilea ecograf de înaltă performanţă (GE Logiq S7). În ultima lună a lui 2016, unitatea a fost dotată şi cu o nouă staţie de sterilizare. Aşa se face că, pentru 2017, „aparatura livrată Spitalului Clinic CF Craiova vine să completeze efortul investiţional major din 2016 şi care ne pune în postura de a fi la dispoziţia pacienţilor noştri, în 2017, cu servicii de radiologie digitală, ecografie 4D cu şi fără substanţa de contrast, având posibilitatea de a studia modelele de comportament vascular ale unor tumori în timp real, cu o rezoluţie mult superioară oricărei alte metode, incluzând aici chiar şi CT/RMN; cu săli de operaţie dotate modern pentru intervenţii clasice şi laparoscopice, pentru intervenţii artroscopice ortopedice sau/şi ghidate video endoscopic, cu saloane cu mobilier nou şi confortabil”, a mai punctat dr. Lucreţiu Radu.

  Şi lucrurile bune nu s-au oprit aici. Începând cu această lună, Spitalul Clinic CF Craiova oferă pacienţilor săi servicii medicale de calitate în trei noi specialităţi – Reumatologie (dr. Florea Marius), Pneumologie (dr. Mitran Mirela) şi, nu în ultimul rând, Oncologie Medicala (dr. Miron Cristina). „Le urez succes noilor noştri colegi şi asigur toţi pacienţii care vor apela la aceste specialităţi de profesionalismul şi dedicarea acestora pentru profesia de medic şi pentru cei bolnavi!”, a precizat managerul Spitalului CF Craiova, dr. Lucreţiu Radu.

Nu pot unii demola cât pot alţii ridica!

  Care este cel mai nou obiectiv al echipei de aici? Nu mai departe de ieri au fost demarate procedurile preliminare în vederea acreditării RENAR a Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Clinic CF Craiova. „Aceasta acreditare nu este un proces simplu şi nici de scurtă durată, dar sunt convins că, aşa cum, prin efortul tuturor angajaţilor acestui spital de tradiţie am reuşit anul trecut acreditarea ANMCS, şi acum, echipa din laboratorul spitalului condusă de d-na dr. Militaru Dorelia şi d-na biolog Adriana Florea va duce la bun sfârşit acest demers!”, a mai precizat dr. Lucreţiu Radu.