România încheie Eurobasket fără victorie, dar Mandache intră în istorie

0
472

Naţionala României a pierdut şi ultimul meci din grupa C a Eurobasket, pe care a găzduit-o la Cluj, fiind învinsă de Muntenegru cu scorul de 86-69 (24-19, 18-11, 24-23, 20-16). Tricolorii erau deja eliminaţi, după ce pierduseră şi cu Cehia, Croaţia, Spania şi Ungaria.

Partida cu Muntenegru i-a prilejuit însă fundaşului de la Municipal Oradea, Andrei Mandache, o performanţă rară, realizarea unui triple double, reuşită de un singur jucător în istoria Campionatelor Europene, celebrul Tony Kukoc, multiplu campion în NBA cu Chicago Bulls, croatul reuşind acest lucru la Euro 1995.

După o prestaţie la înălţime contra Ungariei, Mandache a continuat şi cu Muntenegru, reuşind 14 puncte, 10 recuperări şi 11 assist-uri. Cel mai bun jucător român în primele 3 jocuri, Vlad Moldoveanu, a lipsit în acest ultim joc, din cauza unei accidentări. Au mai evoluat pentru echipa lui Marcel Ţenter:  Cătălin Petrişor 2 rec, 4 pd, Radu Paliciuc 6 p, 5 rec, 1 pd, Bogdan Nicolescu 2 p, 2 rec, 1 pd, Octavian Popa-Calotă 1 rec, Alexandru Olah 1 pd, Titus Nicoară 6 p, 1 rec, Emanuel Căţe 2 p, Rolland Torok 10 p, 3 rec, Cătălin Baciu 11 p, 6 rec, 2 pd, Nandor Kuti 18 p, 1 rec, 4 pd.

În celelalte meciuri din grupă, Croaţia – Cehia 107-69, Spania -Ungaria 87-64. Din grupa României s-au calificat în optimi primele 4 echipe: Spania, Croaţia, Muntenegru şi Ungaria. Faza finală se va desfşura în Turcia.

Optimile de finală

Germania – Franţa, Spania – Turcia, Slovenia – Ucraina, Letonia – Muntenegru, Lituania – Grecia, Croaţia – Rusia, Finlanda – Italia, Serbia – Ungaria.