Horia Tecău, în finala de dublu masculin de la US Open

0
331

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în finala probei masculine de dublu în turneul de tenis US Open, după ce a trecut de principalii favoriţi, Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), cu 1-6, 7-6 (5), 7-5.. Tecău şi Rojer, capi de serie numărul 12, s-au impus după două ore şi 8 minute. Tecău este în premieră în ultimul act la Flushing Meadows. Tecău şi Rojer au un singur titlu de Mare Șlem în palmares, în 2015, la Wimbledon. Perechea româno-olandeză şi-a asigurat un cec de 340.000 dolari şi 1.200 de puncte ATP, iar în finală  îi va înfrunta pe spaniolii Feliciano Lopez/Marc Lopez, capi de serie nr. 11, care au trecut în penultimul act de gemenii americani Bob şi Mike Bryan, cu 3-6, 6-3, 6-4.

În disputele directe, Tecău şi Rojer sunt la egalitate, 1-1, cu duetul iberic. Românul şi olandezul s-au impus anul acesta, pe hard, la Rotterdam, cu 6-4, 6-4, acelaşi scor cu care pierduseră cu un an înainte, la Dubai, tot pe rapid.

Horia Tecău este calificat şi în semifinalele probei de dublu mixt la US Open, alături de jucătoarea americană CoCo Vandeweghe, urmând să joace contra perechii Martina Hingis (Elveţia)/Jamie Murray (Marea Britanie).